Descrierea imaginii
În imagine sunt reprezentate o vioară în partea dreaptă și un arcuș în stânga. Arcușul este orientat cu bagheta – partea rigidă – către stânga, iar garnitura de păr în partea dreaptă.
Vioara este compusă din cap în partea de sus, imediat sub el, către stânga și dreapta, câte două chei de acordare, iar sub ele gâtul care se continuă până la corpul vioarei.
Central, de sus până jos sunt 4 corzi, marcate prin linii drepte, care încep imediat sub cap și se termină în partea de jos a corpului, acolo unde începe cordarul, marcat printr-o formă plină.
În stânga și dreapta corzilor, pe corpul vioarei, există două găuri de rezonanță, ca două linii ondulate, groase.
Ilustratia e realizată după o vioară Philipp Bonhoeffer pe care cântă actualmente Valentin Șerban.
Povestea viorii
Vioara, supranumită regele sau regina instrumentelor Bibliografie 1, este unul dintre cele mai cunoscute instrumente cu corzi. Se consideră că încă de la început vioara a fost un instrument perfect. O astfel de afirmație este argumentată prin faptul că, încă din momentul apariției, forma viorii a fost una finală, suferind foarte puține modificări. Ea și-a păstrat astfel din momentul apariției și până în prezent același aspect Bibliografie 2. Singurul care a suferit modificări în tot acest timp fiind arcușul Biblografie 3.
În general, se apreciază că vioara a apărut în prima parte a secolului al XVI-lea, deşi instrumente cu coardă sunt menționate cu mult înainte, mergând până în perioada antichității. Cu toate că au fost vehiculate mai multe zone în care ar fi apărut vioara, varianta că locul în care s-a născut este nordul Italiei este întărită de faptul că în această zonă s-au afirmat unele dintre cele mai importante familii de lutieri, denumirea sub care sunt cunoscuți fabricanții de viori. Unele dintre cele mai cunoscute familii de lutieri din toate timpurile sunt familiile Armati, Stradivari și Guarneri Bibliografie 4. În România, potrivit lui Zoltan Hegyesi, vioara ar fi pătruns din Polonia sau Rusia la începutul secolului XVII, fiind „folosită” însă „în mod izolat”. Autorul citat susține că răspândirea viorii ca instrument muzical a avut loc în secolul XVIII, ca urmare a activității lăutarilor Bibliografie 5.
Cea mai veche vioară care se păstrează a fost construită în 1560 de către lutierul Andrea Armati pentru regele francez Carol al IX-lea. Adus în Franța, acesta a construit un număr de 24 de viori. Potrivit lui V. V. Bianu, viorile erau păstrate în capela regală de la Versailles, dar ele au dispărut „în timpul revoluției franceze și numai una a ajuns până astăzi” Bibliografie 6.
Vioara are următoarele părți componente: cutia sonoră (numită și tăblia de rezonanță), gât, cap, coarde, cuie, călăuș, cordar și inimă Bibliografie 7. Apariția viorii a facilitat și afirmarea printre muzicieni a violoniștilor. Dintre aceștia, printre cei mai cunoscuți violoniști ai tuturor timpurilor, care au rămas în istorie ca virtuoși desăvârșiți, se numără Giovanni Battista Viotti (1755-1824), Nicolo Paganini (1782-1840) – despre care se credea că arta sa era un rezultat al unui pact pe care îl încheiase cu diavolul Bibliografie 8, Eugène Ysaÿe (1859-1931), Yehudi Menuhim (1916-1999) – care a studiat, printre alții și cu George Enescu Bibliografie 9. La rândul său, și George Enescu este unul dintre cei mai valoroși violoniști ai tuturor timpurilor.
Bibliografie
1. V. V. Bianu, Vioara. Istoric, construcție, verniu, București, Editura Tehnică, 1957, p. 9.
2. ***, The origins of the Violin, accesibil online la adresa https://www.yamaha.com/en/musical_instrument_guide/violin/structure/structure002.html 15 decembrie 2018.
3. Maximilian Costin, Vioara, maeștrii și arta ei, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1964, pp. 61-66.
4. ***, Violin, accesibil online la adresa http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Violin 15 decembrie 2018, Maximilian Costin, Vioara, maeștrii și arta ei, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1964, p. 11.
5. Zoltan Hegyesi, Vioara și constructorii ei, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1962, pp. 353-353.
6. V. V. Bianu, Vioara. Istoric, construcție, verniu, București, Editura Tehnică, 1957, p. 11.
7. Maximilian Costin, Vioara, maeștrii și arta ei, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1964, pp. 34, 45.
8. Maximilian Costin, Vioara, maeștrii și arta ei, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1964, pp. 90-91.
9. ***, Enescu şi discipolul său de suflet, Yehudi Menuhin (V), accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/exclusiv-video-documentar-inedit-enescu-si-discipolul-sau-de-suflet-yehudi-menuhin-v 15 decembrie 2018.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Vioara.png