Descrierea imaginii
Este un bărbat cu păr scurt și mustață, îmbrăcat în uniformă de muncitor, specifică minerilor, alături de care se află o sculă pentru minerit denumită târnăcop.
Costumația este alcătuită dintr-o salopetă cu bretele și buzunar pe piept, redată prin linii orizontale și paralele, și o cămașă evidențiată prin textură punctată.
Pe cap poartă o șapcă reprezentată prin textură de x-uri, prezentată și în profil, separat, în partea dreaptă.
Pantofii sunt redați plini în relief.
Târnăcopul din stânga este un instrument pentru minerit, cu coadă de lemn și capăt metalic, greu, arcuit în ambele margini și ascuțit.
Date istorice
Într-o societate profund agrară, muncitorul reprezenta în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea o prezență mai degrabă exotică. Abia la începutul anilor 1900, muncitorii salariați au devenit o componentă semnificativă a societății urbane, fiind angajați în special în industria alimentară, petrolieră, minieră sau în transporturi. Astfel, în 1914, muncitorimea număra circa 200.000 de persoane, adică 10% din populația activă a României Bibliografie 1, fiind concentrată în zona București și a Văii Prahovei, dar și în zona porturilor Galați și Brăila. După 1918, prin alipirea provinciilor Bucovina și Transilvania, numărul muncitorimii a crescut considerabil, dar ponderea la nivelul întregii țări a fost atenuată de slaba industrializare a Basarabiei. Conform recensământului din 1930, din circa 18 mil. locuitori, 10,5 mil. reprezentau populația activă, o proporție foarte mare pentru epoca respectivă (63,1%), care se explica prin faptul că majoritatea covârșitoare a populației active (78% din circa 10,5 mil.) era ocupată în agricultură. Statisticile precizează că în industrie activau în 1930 circa 759 de angajați, fără a preciza dacă erau muncitori sau altfel de angajați. Aici ar mai trebui adăugați cei care activau în transporturi, circa 180 de mii. În mediul rural, 90% din populația activă era ocupată în agricultură, recensământul înregistrând un număr de 500 de mii de muncitori agricoli, adică țăranii fără pământ, motiv pentru care trebuiau să lucreze ca zilieri pentru a se putea întreține Bibliografie 2.
Rezumând, se poate afirma că în România interbelică muncitorii însumau aproximativ 1-1,5 mil. de oameni, ceea ce înseamnă că avem de a face cu o categorie socială destul de însemnată. Din punct de vedere politic, partidul care și-a asumat reprezentarea intereselor acestei categorii sociale a fost Partidul Social-Democrat condus de Constantin Titel Petrescu, formațiune reorganizată în anul 1927. Scorurile electorale, însă, au fost modeste, astfel că din 1933 social-democrații nu au mai fost reprezentați în Parlamentul României. Principala cauză a acestui insucces era legată de imposibilitatea promovării de măsuri care să amelioreze situația muncitorimii Bibliografie 3.
Cei care vor promova într-o manieră radicală interesele muncitorimii au fost comuniștii. Din cauza faptului că această mișcare era ilegală în România încă din 1924, interesele și imaginea muncitorului au fost promovate prin intermediul revistelor și ziarelor de stânga. „Bluze albastre”, „Veac nou”, „Cuvântul liber” sau „Stânga” sunt doar câteva dintre astfel de exemple, care reliefau condițiile grele de trai și de muncă ale muncitorimii. Deși au avut apariții de scurtă durată, aceste publicații s-au remarcat prin reportaje despre viața cotidiană a muncitorului, alături de opere de artă ce reprezentau viața precară a clasei muncitoare și a țărănimii din România Mare Bibliografie 4.
Bibliografie
1.Keith Hitchins, România 1866-1947, ediția a IV-a, București, Editura Humanitas, 2013, p. 169-170.
2. Sabin Manuilă, D.C. Georgescu, Populația României, București, Imprimeria Națională, 1937, p. 70-79.
3.K. Hitchins, op.cit., p. 438.
4. O prezentare a programului și a temei articolelor din aceste ziare și reviste în Marin Bucur (editor), Reviste progresiste românești interbelice, București, Editura Minerva, 1972, passim.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/itorul_rom195162n_-_Bor200155oi_Maria.png
