__TOC__

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 50 de ani, gesticulând cu mâna dreaptă semnul de victorie, aratând degetul arătător și deteul mediu.
Poartă joben și trabuc în marginea dreaptă a gurii, are păr scurt, cearcăne, nas bombat și gușă proeminentă și este îmbrăcat în costum.
Capul este acoperit de o pălărie cu specific englezesc, înaltă, cu bor scurt, denumită și joben, reprezentată prin textură aglomerată de x-uri.
Textura ondulată evidențiază sacoul clasic purtat peste cămașa redată prin textură de romburi mici, pline în relief.
La gât are legat un papion reprezentat prin textură punctată.
Trabucul dintre buze, sub formă de cilindru, este redat plin în relief.

Date istorice

Winston Churchill (n. 30 noiembrie 1874 – d. 24 ianuarie 1965) a fost un om de stat și un lider politic conservator britanic, istoric, scriitor și memorialist, care a îndeplinit în două rânduri funcția de prim-ministru al Marii Britanii, o dată între anii 1940-1945, în timpul celui de-al doilea război mondial, respectiv între 1951-1955. S-a născut la data de 30 noiembrie 1874 într-o veche familie aristocratică britanică și, deși nu a excelat niciodată la învățătură, a manifestat încă din tinerețe un interes deosebit pentru literatură, istorie și armată, alăturându-se cavaleriei regale ca ofițer la vârsta de 21 de ani. A devenit membru al Parlamentului britanic în anul 1900 susținut de Partidul Conservator Bibliografie 1, iar pe parcursul perioadei cuprinsă între cele două războaie mondiale a oscilat între cele două mari partide de pe scena politică engleză, trecând de mai multe ori de la conservatori la liberali și invers.
A devenit prim-ministru al Marii Britanii la vârsta de 65 de ani, fiind numit în funcție de regele George al VI-lea în data de 10 mai 1940. A condus guvernul britanic pe toată durata celui de-al doilea război mondial, până în iulie 1945, fiind și ministru al apărării. A fost deosebit de activ atât pe plan politic și administrativ, cât și diplomatic în ceea ce privește susținerea eforturilor de război britanice. Încă din primele zile ale mandatului s-a opus ferm ideii de a capitula, și ulterior a rezistat eroic în fața agresiunii militare a Germaniei naziste. Alături de președintele american Franklin D. Roosevelt și de prim-ministrul sovietic I.V. Stalin, a format Marea Alianță care în mai 1945 a obținut victoria finală în războiul împotriva Germaniei lui Hitler. În 1946, în cadrul unui discurs public rostit în SUA, a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezenta la adresa lumii libere o Uniune Sovietică puternică Bibliografie 2. Numeroși istorici îl consideră unul dintre cei mai mari lideri de război și una dintre personalitățile cele mai proeminente ale secolului al XX-lea Bibliografie 3.
Rămâne în istorie drept singurul premier britanic laureat al Premiului Nobel pentru literatură, pe care l-a primit în 1953 pentru cele șase volume ale lucrării „Al Doilea Război Mondial”, scrisă în perioada 1948-1953. De asemenea, a fost și prima persoană care a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al Statelor Unite ale Americii. Personalitate complexă și contradictorie, Winston Churchill a devenit o sursă de speculații, discuții și controverse încă din timpul vieții: a cauționat construcția lagărelor de concentrare în Africa de Sud Bibliografie 4, s-a opus independenței Indiei și l-a disprețuit pe Mahatma Ghandi considerându-l „fakir” Bibliografie 5, a suferit de sindromul maniaco-depresiv în anii când a luat cele mai importante decizii pentru Marea Britanie în timpul celui de-al doilea război mondial și a negociat cu Stalin la Moscova faimosul „acord de procentaj” Bibliografie 6. Rămâne însă în istoria europeană drept cel mai mare prim-ministru britanic din secolul al XX-lea, viața și activitatea lui întinzându-se pe durata unei întregi epoci Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Mihaela Simina, „Winston Churchill, altfel decât îl știam”, în Historia, articol disponibil online la adresa: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/winston-churchill-altfel-decat-il-stim 27.11.2018.
2. ”Sir Winston Churchill”, biografie disponibilă online la adresa: https://www.gov.uk/government/history/past-prime-ministers/winston-churchill 27.11.2018.
3. ”Sir Winston Churchill: The greatest Briton?”, articol disponibil online la adresa: https://www.bbc.com/timelines/z363gk7 27.11.2018.
4. Johann Hari, ”Not his finest hour: The dark side of Winston Churchill”, în The Independent, articol disponibil online la adresa: https://www.independent.co.uk/news/uk/politics/not-his-finest-hour-the-dark-side-of-winston-churchill-2118317.html, accesat la data de 05.12.2018.
5. Tom Heyden, ”The 10 greatest controversies of Winston Churchill”, articol disponibil online la adresa: https://www.bbc.com/news/magazine-29701767, accesat în data de 05.12.2018.
6. Albert Resis, ”The Churchill-Stalin Secret “Percentages” Agreement on the Balkans, Moscow, October 1944”, în The American Historical Review, Vol. 83, No. 2 (Apr., 1978), pp. 368-387.
7. Henry Pelling, Winston Churchill, second edition, Macmillan, London, 1989, p. 633.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/index.php/Fi%C8%99ier:Winston_Churchill.png
:Personalităţi
:II. România Mare