Descrierea imaginii

Imaginea prezintă din profil un mijloc de transport feroviar, format din mai multe vagoane legate trase de o locomotivă, denumit tren.

Vagoanele sunt rezumate printr-unul singur, în partea dreaptă, legat de locomotiva din stânga, reprezentat în formă de cutie dreptughică, la baza căreia se află și roțile, ca cercuri groase cu bulină plină în mijloc.

Locomotiva din partea stângă, prezintă pe acoperiș linii electrice prin care trece curentul electric la contact cu cablurile aeriene, funcționând ca motor pentru deplasarea locomotivei pe șine.

Liniile electrice din capătul stâng și drept al locomotivei sunt redate ca două linii oblice unite într-un punct.

Capetele din stânga și dreapta locomotivei prezintă câte o cabină a conductorului, ce are înfățișat lângă fereastra de sus, redată ca dreptunghi gol, un dreptunghi conturat gol, ce reprezintă ușa.

Trenul este redat plin în relief. Geamurile ferestrelor locomotivei se află în partea superioară, fiind redate ca pătrate mici, înguste și lipite pe orizontală câte două.

Geamurile ferestrelor vagonului sunt reprezentate ca dreptunghiuri mari, goale, înșirate pe orizontală.

Ușile din marginile vagonului sunt evidențiate printr-un dreptunghi vertical și gol, la baza căruia sunt trei linii paralele și orizontale, scurte, care evidențiază scările pe care urcă sau coboară călătorii.

Jos, în partea dreaptă, se află un om ilustrat pre a facilita raportarea dimensiunilor unui vagon la mărimea unui adult.

Date generale

Un tren constă din unul sau mai multe vehicule pe șine conectate între ele, capabile să transporte marfă sau persoane pe o rută prestabilită. Propulsia este de obicei realizată de o locomotivă. Trenurile sunt de mai multe feluri, fiecare conceput pentru un scop diferit. Ele sunt numite după locomotivă. Principalele feluri de trenuri sunt: trenuri cu aburi, trenuri diesel , trenuri electrice și Maglev.

Un tren de pasageri este un tren ce include una sau mai multe locomotive, și unul sau mai multe vagoane de pasageri (persoane). De obicei, trenurile de pasageri au un program fix în care sosesc și pleacă din gări.Trenurile de pasageri au mai multe clase(I, II și III) și pot fi etajate, pentru a transporta mai multi pasageri, sau, cele mai multe , cu un singur nivel. Ele pot merge pe distanțe lungi(de cursă lungă) cât și pe distanțe mai scurte(de cursă scurtă). Trenurile de cursă lungă sunt dotate și cu vagoane restaurant și vagoane de dormit (vagoane-dormitor). (Bibliografie 1)

Englezul Thomas Newcomen construiește un motor cu aburi la care presiunea aburului se opunea celei atmosferice, rezultând astfel mișcarea cilindrului în piston. Inventatorul scoțian James Watt îmbunătățește modelul ineficient al lui Thomas Newcomen de motor cu aburi, care pe atunci era utilizat pentru evacuarea apei din mine. În 1784, Watt patentează invenția unei locomotive cu abur. Descoperirea și perfecționarea mașinii cu abur a marcat un moment important în istoria omenirii – începutul revoluției industriale – trecerea de la producția bazata pe tehnica manuală, la cea întemeiată pe utilizarea sistematică a mașinilor, de la stadiul de manufactură, la marea producție mecanizată, de fabrică. În 1897, Rudolf Diesel realizează motorul cu ardere internă, la care producerea aprinderii amestecului cu aer și combustibil nu se mai face prin scânteie, ci prin compresie. Motorul Diesel avea să revoluționeze tracțiunea feroviară, fiind și astăzi cel mai utilizat motor în acest domeniu. Avantajele tracțiunii Diesel erau: putere mai mare cu același preț, exploatare mai simplă și mai sigură, randament ridicat, față de puterea calorică mai redusă a cărbunilor, în cazul locomotivei cu aburi. (Bibliografie 2)

Locomotivele pot fi cu ardere externă, de exemplu a cărbunilor, folosind ca agent termic aburul în mașini cu abur, sau cu ardere internă, de exemplu a combustibililor lichizi, în motoare diesel. Drept sursă de energie externă se folosește curentul electric, preluat dintr-o rețea de alimentare. Locomotiva electrică are ca sursă de energie primară curentul electric de înaltă tensiune (în România la 25 KV). La locomotivele românești curentul alternativ de înaltă tensiune este transformat în curent continuu care alimentează motoare electrice de curent continuu care antrenează roțile. Curentul este captat de pantograf, și sjunge la transformator prin  intermediul unor bare de legătură. (Bibliografie 3)

În 1825, englezul George Stephenson a prezentat primul tren de pasageri, care mergea cu 25 km/h (16 mph). Astăzi, trenurile zboară pe șine cu 500 km/h (311 mph). Nevoia de viteză pe calea ferată a fost escaladată, când Japonia a introdus trenul Săgeata Shinkansen pe 1 Octombrie 1964, pentru a marca primele jocuri olimpice asiatice, ținute la Tokyo. În 1981 se lansează prima linie franceză TGV sau train à grande vitesse, între Paris și Lyon. Sistemul de trenuri de mare viteză ce asigură legături între Regatul Unit, Franța Belgia si Olanda, respectiv, Eurostar transportă în condiții de comfort 700 de pasageri cu 300 km/h. (Bibliografie 4)

Unul din avantajele sistemului TGV față de alte sisteme de mare viteză, cum ar fi trenurile cu sustentație magnetică Maglev este compatibilitatea sa cu rețeaua clasică. Acest lucru permite deservirea gărilor din centrul orașelor fără a investi în infrastructuri urbane scumpe. TGV rămâne, în 2005, trenul cel mai rapid din lume aflat în serviciu comercial. O viteză medie pentru un parcurs tipic era de 263,3 km/h. (Bibliografie 5)

La data de 3 apriilie 2007, în Franţa, trenul de mare viteza – TGV doboară recordul de viteză pe şinele de cale ferată, atingând viteza de 574,8 de kilometri pe oră. (Bibliografie 6)

Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă pentru pasageri pe traseul Paris – Gara de Est – Istanbul. La primul său drum, itinerariul prevedea opriri la Nancy – Strasbourg – Munchen – Viena – Budapesta – Szeged – Jimbolia – Timisoara – Piatra Olt – Pitesti – Bucuresti – Giurgiu – Smarda. Primul tren Orient Express a fost pus în circulație la data de 5 iunie 1883. Durata primei călătorii de la Paris – Constantinopol a fost de 83 de ore şi 30 de minute, iar garnitura primului tren Orient Express avea 75 de metri fiind formată din cinci vagoane: două de dormit, unul restaurant şi două de bagaje. (Bibliografie 7)

Originalul Orient Express a fost o linie feroviară internațională de lux creată prin negocieri extraordinare cu toate statele prin care trecea. Devenită legendară prin călătorii celebri și romanul Crima din Orient Express de Agatha Christie, numele acestui tren a devenit sinonim cu călătoria luxoasă. (Bibliografie 8)

El Tren de las Nubes sau Trenul norilor este considerată una dintre cele mai înalte căi ferate din lume.
A fost construită în anul 1930, în Argentina pentru a lega Salta de San Antonio de los Cabres şi are 29 de poduri, 21 de tuneluri, 13 viaducte, 2 spirale şi 2 zigzaguri. Trenul norilor are un traseu spectaculos, ajungând la altitudinea de 4.200 de metri în partea de nord a ţării. Circulaţia acestuia a fost suspendată de autorităţile argentiniene în anul 2005, după ce a rămas blocat la 3000 de metri înălţime în urma unei furtuni puternice. (Bibliografie 9)

Cea mai înaltă cale ferată din lume este CondorStația se află la altitudinea de 4 786 metri, pe calea ferată Rio Mulatos – Potosi (Bolivia) ce traversează pe direcția  Vest – Est Cordillera Real (sectorul de Est al Anzilor Bolivieni); această cale ferată este o ramificație a unei artere ce asigură legatura zonei miniere boliviene cu țărmul Oceanului Pacific (Chile). (Bibliografie 10)

Transsiberianul (Moscova – Vladivostok, 9 476 km) este cea mai lungă cale ferată din lume și cea mai rapidă cale terestră care leagă Europa de Extremul Orient. Realizată la sfârșitul secolului trecut si începutul secolului nostru, magistrala transsiberiană a jucat și joacă un rol uriaș în dezvoltarea economico- socială, în valorificarea potențialului Siberiei. Constructia sectorului siberian propriu-zis, Celeabinsk (Cel’abinsk) – Vladivostok (7 416 km) s-a efectuat în condiții deosebit de grele ( mlaștini întinse, păduri nesfârșite, climă aspră, traversând marile fluvii Obi, Angara, Enisei. Începută în 1891, lucrarea s-a terminat în anul 1916. (Bibliografie 11)

Tunelul de bază Gotthard este situat în Elveția. Cu o lungime totală de 35.5 mile (57 kilometri de Alpi) tunelul de bază Gotthard este cel mai lung tunel feroviar din lume, urmat de Seikan, din Japonia, cu 33 de mile. Tunelul feroviar Gotthard este, de asemenea, cel mai adânc tunel din lume, săpat în inima Alpilor. Elveția este o țară montană, iar Alpii reprezintă o mare barieră în transportul de pasageri și mărfuri. Înainte de construcția tunelului, majoritatea transportului a fost efectuată prin transporturi grele, predispuse la accidente. (Bibliografie 12)

Prin Tunelul Gotthard trec zilnic peste 300 de trenuri de marfă şi de călători – care pot atinge şi 200 de kilometri pe oră. 17 ani a durat construcţia, iar costul ei s-a ridicat la 11 miliarde de euro. Uniunea Europeană a contribuit cu 15% din această sumă, restul fiind asigurată de elvețieni. (Bibliografie 13)

Bibliografie

  1. Tren, vizualizat pe site la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tren#Trenuri_de_pasageri
  2. Istoria transportului feroviar, vizualizată pe site la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_transportului_feroviar
  3. Locomotivă, vizualizată pe site la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Locomotiv%C4%83
  4. Nevoia de viteza a trenurilor, vizualizată pe site la adresa: https://didyouknow.org/ro/trenuri.html
  5. TGV, vizualizată pe site la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/TGV
  6. Record de viteză pe calea ferată, vizualizată pe site la adresa: http://stiati-ca.epistole.ro/2013/04/2353/
  7. Orient Express, vizualizată pe site la adresa: http://stiati-ca.epistole.ro/2013/06/stiati-ca-primul-tren-orient-express-a-fost-pus-in-circulatie-la-data-de-5-iunie-1883/
  8. Orient Express, vizualizată pe site la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Orient_Express
  9. El Tren de las Nubes este a treia cea mai înaltă cale ferată din lume?, vizualizată pe site la adresa: http://stiati-ca.epistole.ro/2013/04/stiati-ca-el-tren-de-las-nubes-este-a-treia-cea-mai-inalta-cale-ferata-din-lume/
  10. Cea mai înalta cale ferata cu ecartament îngust, vizualizată pe site la adresa: http://www.travelers-way.com/cea-mai-inalta-cale-ferata.html
  11. Transsiberianul, vizualizat pe site la adresa: http://www.travelers-way.com/cea-mai-lunga-cale-ferata.html
  12. Cele Mai Lungi Tuneluri Feroviare Din Lume, vizualizată pe site la adresa: https://ro.ripleybelieves.com/longest-railway-tunnels-in-world-3433
  13. https://www.gandul.info/international/cel-mai-lung-tunel-feroviar-din-lume-care-strabate-alpii-elvetieni-pe-57-km-inaugurat-un-spectaculos-video-360-de-grade-16025745

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/12/32.TREN_.png