Descrierea imaginii

Imaginea prezintă un model de avion Nieuport 17, privit de sus, folosit de Forțele Aeriene franceze în Primul Război Mondial.

Caroseria, sau componenta exterioară metalică a aeronavei, se termină conic, cu vârful îngustat spre coadă, adică în partea de sus, așa cum apare în imagine, și este evidențiată în textură punctată.

Partea din față, în imagine situat în marginea de jos, centru, unde este atașată elicea, reprezintă botul avionului, redat prin textură punctată, ca întreg corpul avionului.

Elicea din vârful aeronavei, redată prin două dreptunghiuri subțiri, orizontale și pline în relief, este compusă din două lopeți scurte și înguste, fixate pe un ax rotativ, evidențiat printr-o linie verticală îngroșată, care se învârt la o viteza suficient de mare pentru a propulsa sau a pune în mișcare avionul.

Are atașate aripile de la centru, ca o placă dreptunghiulară lată și evidențiată prin linii oblice, paralele.

Asemenea aripilor de la centru, mai late, aripile de la coada avionului sunt atașate ca două plăci mai înguste, în formă de frunză, despicate de-o parte și de alta a părții inferioare a vehiculului aerian și sunt redate tot în textură de linii paralele și oblice.

În partea de jos, în imagine, se află cabina pilotului, pe centru fiind redată fereastra cu geamul din față al cabinei, redat plin în relief și cu formă rotundă, ușor aplatizată.

În marginea dreaptă este reprezentat un om, stând în picioare, ca reper în corecta dimensionare a avionului.

Date istorice

Nieuport 17 a fost un avion de luptă francez, folosit în Primul Război Mondial. Proiectat și fabricat de compania Nieuport, el a reprezentat cel mai vestit și de succes avion de vânătoare dintre cele 16 tipuri de avioane Nieuport.

Nieuport 17 a fost o îmbunătățire a lui Nieuport 11, fiind mai puternic și puțin mai mare, cu aripi mai lungi și un echilibru mai bun. Acesta era foarte manevrabil și avea o rată excelentă de a urca. De asemenea, Nieuport 17 a încorporat o serie de modificări care a permis folosirea unei mitraliere Vickers sincronizată, ce putea declanșa focul direct prin elice.

Nieuport 17 a fost dezvoltat de inginerul Gustave Delage și trimis pe frontul francez în martie 1916. Aproximativ patru mii de exemplare au fost construite din martie 1916 până în octombrie 1917. Cantitatea mare de avioane livrate a înlocuit variantele Nieuport 11 și 16  în serviciul francez. La 2 mai 1916, Nieuport 17 a intrat în serviciu în Escadrila nr.57. La sfârșitul anului 1916 și în 1917, Nieuport 17 a echipat fiecare escadrilă de luptă a aviației franceze. Prin urmare, aproape toți așii francezi au zburat pe Nieuport în timpul carierei lor, inclusiv episcopul canadian Billy, care a primit Crucea Victoria în timp ce pilota un Nieuport 17. 

Acest avion de vânătoare a mai fost livrat Belgiei, Olandei, Rusiei și României, iar Forța Expediționară Americană a primit 75 de avioane. Forțele aeriene britanice au adoptat imediat acest tip de avion.

În august 1917, aliații aveau pe front 317 exemplare.

Puternic, ușor de manevrat, cu viteză mare pentru acea perioadă, pilotat cu măiestrie, avionul Nieuport 17 a devenit un adversar de temut în luptele aeriene.

Bibliografie

  1. Nieuport 17, disponibil online la http://www.acum100.ro/node/219, accesat la 16 ianuarie 2020.
  2. Serban Ionescu, Valeriu Avram, Revista Modelism supliment Tehnium, nr.3, 1986, p.26.
  3. https://en.wikipedia.org/wiki/Nieuport_17

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/03/A13-nieuport_17-Dobre_Silvia_Claudia-1.png