Descrierea imaginii

Imaginea prezintă un vehicul de dimensiuni mari, privit de sus, secționat, îndreptat spre dreapta, folosit ca mijloc de transport în comun, denumit troleibuz.

Scheletul exterior al mașinii, denumit și caroserie, nu este prezent aici, astfel se poate observa interiorul din plan aerian.

Pe podeaua autocarului sunt amplasate, pe două rânduri, scaune cu spătar, despărțite de un coridor lung și îngust și evidențiate prin dreptunghiuri cu un capăt oval, pline în relief.

Locurile pentru pasageri sunt aranjate de la stânga sau spate, la dreapta sau față, astfel: ultimul rând cuprinde patru locuri așezate în dreptul ușii din spate, apoi se continuă cu alte șaisprezece, despărțite de coror in două rânduri a câte opt.

După acestea urmează un spațiu gol, în dreptul ușii centrale, destinat cărucioarelor și persoanelor în scaun cu rotile.

Se ontinuă cu alte patru scaune, poziționate față în față, urmate de alte patru, spate în spate, situate pe două rânduri.

În partea dreaptă se află cabina șoferului, redată prin textură punctată, în care sunt așezate scaunul, evidențiat prin pătrat plin în relief și volanul, reprezentat printr-un cerc plin în relief.

Informații suplimentare

Troleibuzul este un vehicul electric de transport în comun. Acest vehicul folosește, de cele mai multe ori, același șasiu (cu anumite modificări) și o caroserie asemănătoare cu cea a unui autobuz; totuși troleibuzul nu este propulsat de un motor termic, ci de unul sau mai multe motoare electrice. Curentul electric necesar funcționării motorului este furnizat de două linii aeriene de contact. Troleibuzele sunt astfel legate de traseul liniilor de contact. Primele rețele de troleibuz au apărut la începutul secolului XX. La ora actuală în lume există aproximativ 310 rețele de troleibuz în 47 de state [bibliografie 1]. Cele mai multe se găsesc în Europa Centrală și de Est (fostele state socialiste), în statele CSI (fostele state ale Uniunii Sovietice), în China, Coreea de Nord, Italia și Elveția. Troleibuzul datează din 29 aprilie 1882, când Dr. Ernst Werner Siemens și-a pus în practică proiectul său numit „Elektromote” – într-o suburbie a Berlinului, deși experimente mai izolate se petreceau simultan în SUA [bibliografie 2]. Troleibuzul are capacități de transport similare autobuzelor, el fiind mai puțin poluant. La locul de exploatare (în orașe) poluarea este zero, dar și curentul electric este deseori produs în centralele termice prin procedee poluante. Dacă se folosește exclusiv curent electric produs din cărbune sau păcură, atunci în ansamblu poluarea este similară cu a unui autobuz cu motor diesel. Troleibuzul este mult mai silențios decât un autobuz, ceea ce crește calitatea zonei prin care trece (dar numai dacă pe aceeași arteră nu circulă și autobuze). Pe de altă parte un vehicul silențios este mai dificil de sesizat de către bicicliști și pietoni. Datorită aspectelor ecologice și a motoarelor mai silențioase este de așteptat ca un număr mai mare de cetățeni să renunțe la mașina personală în favoarea transportului în comun în situația realizării călătoriei cu troleibuze, în comparație cu situația folosirii de autobuze.

Există și orașe unde troleibuzul a devenit obiect de patrimoniu cultural. În Chile troleibuzele din Valparaíso (singura rețea din această țară) au fost declarate ca făcând parte din patrimoniul cultural al țării. [bibliografie 3]. Până în 1997 au existat și troleibuze cu etaj, mare parte din ele regăsindu-se pe străzile Londrei și, sporadic, pe străzile din Hamburg, Moscova sau Barcelona. [bibliografie 4]

Bibliografie

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_trolleybus_systems
  2. Ashley Bruce, Lombard-Gerin and Inventing the Trolleybus (Trolleybooks, 2017, ISBN 978-0-904235-25-8), p. 88 et seq.
  3. https://www.trolleymotion.eu/
  4. Murray, Alan (2000). World Trolleybus Encyclopaedia. Yateley, Hampshire, UK: Trolleybooks. ISBN 0-904235-18-1.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/09/Troleibuz_interior_plan_aerian.png