Descrierea imaginii

Imaginea prezintă un vehicul masiv, pe opt roți, de mare tonaj, denumit camion, privit din profil și îndreptat spre dreapta.

Se distinge de alte vehicule prin faptul că prevede o platformă dreptunghiulară, în partea din spatele cabinei șoferului, pe care sunt transportate diferite mărfuri.

Astfel, caroseria este deschisă, pentru o facilă încărcare, transportare și descărcare de marfă sau materii prime.

Produsele su materialele transportate de camion sunt redate printr-un recipient voluminos, texturat prin linii mici, paralele, dispuse in grupuri de câte trei și poziționate vertical alternând cu orizontal.

Platforma de dedesubt este reprezentată printr-un dreptunghi subțire, alungit și orizontal, redat plin în relief, și este susținută pe patru perechi de roți, în imagine conturate doar cele din profil, evidențiate ca cercuri umplute cu textură punctată, reprezentând cauciucurile, în centrul cărora se află câte un cerc gol.

Caroseria închisă, formată din cabina șoferului din dreapta, este redată plină în relief.

Ușa cabinei este conturată de o linie goală, iar fereastra din partea de sus a ușii este redară printr-un pătrat gol.

Sub ușă sunt două trepte, redate prin dreptunghiuri scurte, orizontale și paralele, pentru a ușura urcare sau coborârea, din cauza diferenței de nivel prea mare dintre sol și scaunul din interior.

În marginea dreaptă a camionului se află parbrizul sau geamul din față, evidențiat printr-un dreptunghi îngust, gol și vertical, alături de oglinda retrovizoare dinspre partea șoferului, prinsă de o tijă redată ca linie frântă, unită de oglinda propriu-zisă, redată printr-un cerc mic, plin în relief.

Date istorice

Bibliografie

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/01/camion.png