__TOC__

Descrierea imaginii

Este imaginea văzută de sus a bulevardului, care pornește din fața Casei Poporului, redată prin textură de dreptunghiuri mici și unite.
Textura plină în relief, în formă de dreptunghiuri unite, reprezintă blocurile din marginea străzii.
Cele două linii paralele, punctate și îngroșate, situate pe o bandă lată, conturează într-un dreptunghi mare Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului), Piața Constituției e chiar în față și se continuă drept, de-a lungul blocurilor, reprezentând Bulevardul Victoria Socialismului (actualmente Bulevardul Unirii).
Piațeta în formă de cerc tăiat pe mijloc, este evidențiat prin textură de plus-uri aglomerate și se numește Piața Constituției.

Date istorice

Piața Constituției una dintre cele mai mari piețe din centrul Bucureștiului. Piața se poziționează frontal față de Palatul Parlamentului și este încadrată de Bulevardul Unirii și de Bulevardul Libertății. Este un loc în care se organizează concerte de amploare – exemple precum cele ale unor artiști de renume mondial ca AC/DC, Muse, Rihanna sau Shakira. Numărul de oameni care poate participa poate ajunge la 70000, dar în medie ajung 25000-35000 [bibliografie 1]. Întregul ansamblu are originea în proiectul intenționat sub regimul lui Nicolae Ceaușescu care a creat noul Centru Civic, demarat după Cutremurul din 1977, sub pretextul reconstruirii și reparării daunelor cauzate de seism în București. Plecând de la ideea remedierii pagubelor produse de cutremur, proiectul noului Centru Civic a fost folosit de regimul pentru a disipa influențele pe care le exercita centrul vechi, istoric al Bucureștiului asupra mediului citadin. Fiind inspirat de arhitectura regimurilor totalitare din fostul bloc socialist, cu precădere China și Coreea de Nord (vizitate de Nicolae Ceaușescu în 1970), lucrările la noul Centru Civic și la bulevard au fost inaugurate la 25 iunie 1984 [bibliografie 2], în prezența conducerii de partid și de stat. Fântânile Urbane care fac și ele parte din ansamblul Pieței au fost recunoscute, omologate și publicate de către Academia Recordurilor Mondiale drept cel mai lung șir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din lume [bibliografie 3]. Sistemul de fântâni are în total 1,4 kilometri, cu o suprafață a apei de 16200 de metri pătrați [bibliografie 4]. Pavajul este alcătuit dintr-o piatră cubică specială.

Bibliografie:

  1. InfoMusic, disponibil online la https://www.infomusic.ro/location/piata-constitutiei/ accesat la 10 octombrie 2019
  2. Radio România București FM, dosponibil online la http://www.bucurestifm.ro/2017/06/25/astazi-se-implinesc-33-de-ani-de-la-punerea-pietrei-de-temelie-la-casa-poporului/ accesat la 10 octombrie 2019
  3. Apa Nova, disponbil online la www.apanovabucuresti.ro/informatii-utile/stiri/fantanile-piata-unirii-recod-mondial accesat la 10 octombrie 2019.
  4. Active news, disponibil online la https://www.activenews.ro/stiri-voie-buna/Fantanile-construite-de-Ceausescu-in-Piata-Unirii-au-dus-Romania-in-Academia-Recordurilor-dupa-ce-in-2018-au-fost-modernizate-de-Apa-Nova-printr-o-firma-germana-in-contract-cu-Primaria-Capitalei-157612 accesat la 10 octombrie 2019

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/index.php/Fi%C8%99ier:Bulevardul_Victoria_Socialismului.png