Descrierea imaginii

Imaginea prezintă șase hărți mici ale orașului capitală București, evidențiindu-se în fiecare câte un sector administrativ al acestuia, îbcepând cu cel mai mare ca suprafață, respectiv sectorul unu, situat central nordic, în prima hartâ de sus, stânga, și continuându-se cu doi și trei, pe rondul de sus.

Rândul de jos prezintă succesiv, de la stânga la dreapta, hărțile Bucureștiului cu sectoarele patru, cinci și șase.

Fiecare sector este evidențiat plin în relief, iar numărul aferent lui este scris într-un cerc centrat pe hartă.

Kilometrul zero din centrul orașului este punctul de reper în extinderea fiecărei unități de sector, valorile distanțelor calculându-se, pornind din centru spre exterior.

Săgeata din partea dreaptă, cu vârful în sus, arată nordul geografic.

Date istorice

Bucureștiul are o suprafață de 228 km pătrați, ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,08% din întreg teritoriul României. Altitudinea variază de la 55,8 m în zona podului de la Cățelu, la sud-est de oraș, la 96,3 m în zona Hotelului Carol Parc de pe Dealul Filaretului.

Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după 1989 au început să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca dezvoltarea urbană să continue, de vreme ce zona metropolitană București va deveni operațională până în 2020 și va incorpora alte comune și orașe din județul Ilfov și județele învecinate [bibliografie 1].

Prima împărțire administrativă cunoscută a orașului datează din 1789 când Bucureștiul era împărțit în cinci plăși: Plasa Târgului, Plasa Gorganului, Plasa Broștenilor, Plasa Târgului de Afară, Plasa Podului Mogoșoaiei. În 1828 celor 5 plăși le sunt asociate 5 culori, numite de bătrâni și „văpsele” sau „boiele”: Plasa Târgului sau culoarea de Roșu, Plasa Mogoșoaiei sau culoarea de Galben, Plasa Gorganului sau culoarea de Verde, Plasa Broștenilor sau culoarea de Albastru și Plasa Târgului de Afară sau culoarea de Negru. În secolul XX numărul culorilor se restrânge la patru, “văpseaua” de Roșu fiind înglobată în celelalte rămase. La sfârșitul anului 1843 se inaugurează primul local al Sfatului Orășenesc al Bucureștiului; noul local este construit după planurile arhitectului Villacrosse. La 7 februarie 1926, „Legea pentru organizarea administrației comunale a orașului București” împarte Capitala în două zone: zona centrală și zona periferică. Zona centrală se împarte în patru sectoare, care vor păstra în denumirea lor numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru și Sectorul IV Verde , fiecare având primarul și consiliul său, și 13 comune suburbane (foste așezări rurale), respectiv Băneasa, Colentina, Fundeni, Pantelimon, Principele Nicolae, Dudești-Cioplea, Popești-Leordeni, Șerban- Vodă, Militari, Roșu, Regele Mihai, Grivița și Lupeasca. Zona periferică includea restul teritoriului inclusiv comunele care devin suburbane orașului [bibliografie 2].

Prin Legea Municipiului București din 1 martie 1926, intrată în vigoare în 1927, Bucureștiul a fost împărțit în patru sectoare: Sectorul Galben (astăzi Sectorul 2 și părți din Sectorul 1), Sectorul Negru (astăzi Sectorul 3 și părți din Sectorul 4), Sectorul Albastru (părți din actualele Sectoare 4 și 5), Sectorul Verde (astăzi Sectorul 1).

După 23 august 1944, Bucureștiul a fost împărțit în trei sectoare, diferențiate prin culori (sectorul I -Galben, sectorul II – Negru, sectorul III – Albastru). Instaurarea unui nou regim politic în 1947 a adus și schimbări în organizarea administrativă a orașelor.

În 1950, prin legea nr. 5 promulgată de Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române, teritoriul țării a suferit o nouă împărțire teritorial – administrativă: regiuni, raioane, orașe și comune. Municipiul București a fost structurat în opt raioane și anume: I. V. Stalin (după destalinizare redenumit 30 Decembrie), 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu (raion 1950-1968), V. I. Lenin, Gheorghe Gheorghiu-Dej (după destalinizare redenumit 16 Februarie) și Grivița Roșie [bibliografie 3].

În 1968, prin Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cele opt raioane în care era împărțit Bucureștiul redeveneau sectoare, Municipiul București cuprinzând atunci opt sectoare, 12 comune suburbane și 23 de sate. Apoi, în august 1979, cele 8 sectoare ale Capitalei s-au redus la 6, cele care există și astăzi [bibliografie 4].

Fiecare dintre cele șase sectoare conține un număr de cartiere, care nu au nici o funcție administrativă:

  • Sectorul 1: Dorobanți, Băneasa, Pipera, Floreasca
  • Sectorul 2: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei
  • Sectorul 3: Vitan, Dudești, Titan, Balta Albă, Centru Civic
  • Sectorul 4: Berceni, Giurgiului, Olteniței, Tineretului, Văcărești
  • Sectorul 5: Giurgiului, Ferentari, Rahova, Ghencea, Cotroceni
  • Sectorul 6: Giulești, Drumul Taberei, Militari, Crângași

Bibliografie:

  1. Wikipedia, disponibil online la https://ro.wikipedia.org/wiki/București accesat la 23 octombrie 2019
  2. Wikipedia, disponibil online la https://ro.wikipedia.org/wiki/Sectoarele_Bucure%C8%99tiului accesat la 23 octombrie 2019
  3. Notari publici Ioana Surdescu & Oana Surdescu, Societate Profesională Notarială. „ANEXA Nr. 80 la metodologie HG 64/2011”, disponibil online la https://notariat-tineretului.net/hg-64-2011/anexa-nr-80-la-metodologie accesat la 23 octombrie 2019
  4. issuu, disponibil online la https://issuu.com/nicolaecodreanu/docs/monografia_sectorului_1 accesat la 23 octombrie 2019

Descarcă imagine

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/10/302.-București-cu-șase-sectoare-1-1.png