Vagon punte dublă interior – plan aerian al etajului inferior

Descrierea imaginii

Imaginea prezintă, privit de sus, interiorul unui vagon punte dublă de călători, la nivelul inferior sau parter, format dintr-o cutie metalică, căptușită pe interior cu lemn, și reprezentat în formă de dreptughi orizontal, conturat de o linie îngroșată.

Scheletul exterior, denumit și caroserie, nu este prezent aici, astfel se poate observa interiorul în plan aerian.

Capetele din stânga și dreapta vagonului sunt rezervate structurii interne a vehiculului, fiind reprezentate pline în relief.

Pe mijlocul acestora se află scările înguste, una în stânga și alta în dreapta, care permit accesul pasagerilor între niveluri, fiind evidențiate prin dreptunghiuri goale, orizontale și alungite, tăiate de linii verticale și paralele.

Pe podeaua parterului sunt amplasate, pe două rânduri, câte șaisprezece scaune cu spătar, despărțite de un coridor lung și îngust și evidențiate prin pătrate pline în relief.

Fiecare rând, de sus și de jos, are scaunele aranjate câte patru, două alăturate, față în față cu alte două, după care este alocat un anumit spațiu, urmând alte patru și tot așa.

Ușile se află în marginile din dreapta și stânga vagonului, fiind despărțite de locurile călătorilor, în imagine fiind încadrate de linii verticale.

Date istorice

Bibliografie

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/01/e_dubla_plan_aerian_etajul_inferior.png