fbpx

Descrierea imaginii

Date suplimentare

Cuvântul perimetru desemnează o zonă care înconjoară o suprafață. Acesta provine din cuvântul grecesc „peri”, care înseamnă împrejur, și „metron”, care înseamnă măsură.

În geometrie, perimetrul se referă la suma totală a laturilor sau marginilor unui poligon, o figură bidimensională cu unghiuri.

Aria este măsura unui spațiu delimitat de perimetru. Termenii de suprafață și arie sunt adesea utilizați interschimbabil, dar primul se referă la spațiu, în timp ce cel de-al doilea se referă la măsurarea acestui spațiu. Așadar, aria reprezintă măsurarea unei suprafețe având ca unitate de măsură metrul pătrat.

Aria poligoanelor regulate se calculează diferențial, în funcție de numărul laturilor acestuia după cum va fi definit în cele ce urmează.

Triunghiul dreptunghic este un triunghi care are un unghi cu măsura de nouăzeci de grade. Latura opusă unghiului de nouăzeci de grade se numește ipotenuză, iar laturile adiacente unghiului drept se numesc catete.

În acest caz, aria este egală cu suma catetelor supra doi.

  Pătratul este un patrulater regulat care are patru laturi șI patru unghiuri egale. Uneori mai este definit ca fiind un dreptunghi cu laturi egale. Aria acestuia este calculată utilizând formula latura la pătrat.

Dreptunghiul este un patrulater cu patru unghiuri de nouăzeci de grade și patru laturi care are laturile opuse de aceeași lungime. Aria acestuia este calculată după formula înălțimea înmulțită cu lățimea.

Bibliografie

  1. https://study.com/academy/lesson/what-is-perimeter-definition-formula-quiz.html (accesat 23.06.2021)
  2.  https://economipedia.com/definiciones/area.html (accesat 23.06.2021)
  3.  https://en.wikipedia.org/wiki/Right_triangle (accesat 23.06.2021)
  4.  https://en.wikipedia.org/wiki/Rectangle (accesat 23.06.2021)
  5.  https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/rectangle (accesat 23.06.2021)
  6.  https://en.wikipedia.org/wiki/Square (accesat 23.06.2021)

Descarcă imaginea