Mihai Antonescu


Mihai Antonescu
__TOC__

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 40 de ani, cu păr scurt, sprâncene stufoase, nas bombat, îmbrăcat în costum.
Fruntea lată este conturată de părul piepănat pe spate, redat prin textură compactă, de x-uri mici și dense.
Sprâncenele groase sunt evidențiate pline în relief.
Textura ondulată reprezintă sacoul clasic, purtat peste cămașa redată textură cu romburi pline în relief, aglomerate.
Poartă cravată evidențiată prin cercuri.

Date istorice

Mihai Antonescu (n. 18 noiembrie 1904 – d. 1 iunie 1946) a fost un avocat și politician român, care în perioada 14 septembrie 1940 – 23 august 1944 a îndeplinit succesiv mai multe funcții în cadrul Consiliului de Miniștri condus de generalul Ion Antonescu: ministru al Justiției, ministru secretar de Stat, ministru de Stat al Propagandei Naționale, respectiv ministru de Externe însărcinat cu conducerea guvernului în perioada absențelor din țară ale „Conducătorului Statului” (din 29 iunie 1941). Născut la data de 18 noiembrie 1904 în localitatea Nucet din județul Dâmbovița, Mihai Antonescu s-a consacrat carierei juridice în perioada interbelică, iar după obținerea doctoratului a străbătut cu succes toate treptele carierei universitare, devenind profesor de drept internațional la Universitatea din București Bibliografie 1. În paralel a profesat și avocatura, în această calitate cunoscându-l pe generalul Ion Antonescu în 1938, cu ocazia reprezentării cu succes a acestuia în cadrul unui proces de bigamie care i-a fost intentat generalului Bibliografie 2.
După acest moment cei doi au devenit apropiați, iar ulterior colaboratori. În pofida coincidenței de nume, care în epocă a generat diverse speculații, între ei nu a existat niciun grad de rudenie. Deși inițial orientarea sa politică era una de factură liberală, el activând chiar la un moment dat în PNL-Gheorghe Brătianu, după 1940 a devenit naționalist, anticomunist și antisemit, semnând la 8 august 1941 ordinul care introducea obligativitatea purtării de către evrei a semnului distinctiv rerpezentat de Steaua lui David Bibliografie 3. În vara anului 1941, după ce România s-a angajat în războiul antisovietic pe Frontul de Est, Mihai Antonescu a pledat în repetate rânduri, atât în cadrul ședințelor de guvern cât și în presa scrisă – care exprima linia oficială a autorităților de la București – pentru aplicarea „soluției finale” ca „metodă” de a rezolva „chestiunea evreiască”. De pildă, în cadrul unei ședințe de guvern desfășurată în data de 8 iulie 1941, acesta a afirmat: „eu sunt pentru migrarea forţată a întregului element evreu din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniţă… Veţi fi fără milă cu ei… Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională… Este un ceas când suntem stăpâni pe teritoriul nostru. Să-l folosim. Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege… Deci, fără forme, cu libertate completă” Bibliografie 4. După dezastrul militar de la Stalingrad din iarna anilor 1942-1943, Mihai Antonescu, în calitate de ministru de Externe, a tatonat posibilitatea încheierii unui armistițiu separat de către România cu Națiunile Unite, însă încercările sale au rămas sterile.
A fost înlăturat de la putere și arestat la data de 23 august 1944 împreună cu generalul Ion Antonescu, apoi a fost trimis în Uniunea Sovietică pentru a fi interogat. În aprilie 1946 a fost readus în România, unde a fost deferit unui Tribunal al Poporului pentru a fi judecat pentru dezastrul țării, crime de război și crime contra umanității. La data de 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte Bibliografie 5, iar la 1 iunie 1946 a fost executat la Jilava.

Bibliografie

1. Constantin C. Giurescu, Amintiri, București, Ed. All, 2000, p. 298.
2. Dennis Deletant, Hitler’s Forgotten Ally. Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–44, Palgrave Macmillan, New York, 2006, p. 45.
3. Ibid., p. 113.
4. Stelean-Ioan Boia, Marius-Ioan Grec, O istorie a Holocaustului european: cazul României, Arad, „Vasile Goldiș” University Press, 2016, p. 106.
5. Dennis Deletant, op. cit., p. 255.

Descarcă imaginea

:Personalităţi
:II. România Mare