Anton Ludwig August von Mackensen

Descrierea imaginii

Este un bărbat de vârsta a 3-a, încrutat, cu față îngustă și pătrată, mustață, îmbrăcat în uniformă militară.
Mustața alungită este reprezentată prin linii ușor curbe.
Capul mic este acoperit de o căciulă militară groasă din blană evidențiată prin textura de linii scurte, oblice, întrerupte, având un craniu uman în centru. Gulerul este, de asemenea, din blană.
Epoleții de pe umeri sunt reprezentați prin puncte și uniți de cordon evidențiat prin textură ondulată.
Uniforma este texturată cu romburi pline în relief.
Medaliile și distincțiile militare sunt reduse în desen la două cruci pline în relief, purtate pe piept.

Date istorice

Născut 6 decembrie 1849 într-o familie saxonă prosperă, dar fără origini nobiliare, a intrat în armată la 1 octombrie 1869 ca voluntar Bibliografie 1. S-a remarcat în timpul războiului franco-prusian din 1870, fapt ce i-a adus decoraţia Crucea de fier şi avansarea la gradul de locotenent Bibliografie 2. În deceniile următoare a urcat în ierarhia militară şi s-a remarcat drept un ofiţer capabil Bibliografie 3. Evoluţia în carieră şi reputaţia sa au contribuit la numirea lui în Marele Stat Major german, unde, în perioada 1881-1883, s-a ocupat chestiuni ce ţineau de relaţia cu Austro-Ungaria, Rusia şi cu Balcanii, aceleaşi regiuni în care a activat, mai târziu, în timpul Primului Război Mondial Bibliografie 4.
Un moment foarte important în cariera lui Mackensen a fost alegerea lui ca aghiotant al împăratului Wilhelm al II-lea în 1891, ceea ce i-a permis să intre în graţiile conducătorului german, ajungând să fie înnobilat şi să primească comanda corpului XVII de armată Bibliografie 5. Avansarea la gradul de general de cavalerie şi la funcţia de comandant al corpului XVII puteau să fie apogeul carierei sale dacă în vara anului 1914 nu ar fi izbucnit Marele Război, care l-a pus pe Mackensen în situaţia de a fi implicat în toate campaniile majore ale Germaniei în est, timp de doi ani şi jumătate.
În ceea ce priveşte activitatea sa militară în România, prin acţiunea concertată a trupelor germane, austro-ungare, bulgare şi turce Mackensen, devenit feldmareşal între timp, a reuşit, după înfrângerea armatei române la Turtucaia, să cucerească întreaga Dobroge Bibliografie 6. Lansat pe 19 octombrie, atacul a reuşit să înfrângă relativ repede rezistenţa românească, oraşul Constanţa a fost cucerit la 22 octombrie, iar Cernavodă două zile mai târziu Bibliografie 7.
După ce a asigurat controlul german în Dobrogea, forţele lui Mackensen şi-au îndreptat atenţia asupra Bucureştilor. Împreună cu Armata a 9-a germană condusă de Erich von Falkenhayn, care până la 25 octombrie 1916 reuşise să împingă forţele româneşti din Transilvania peste Carpaţi Bibliografie 8, a reuşit să ducă Armata română aproape într-o stare de dezintegrare. La sfârşitul lunii noiembrie, forţele reunite ale celor doi înfrânseseră trupele româneşti, iar la 6 decembrie Mackensen intra în Bucureşti Bibliografie 9. După ocuparea Bucureştilor, trupele lui Mackensen şi-au petrecut restul anului 1916 avansând spre râul Siret, ocupând din ce în ce mai mult teritoriu românesc. Această operaţiune a marcat sfârşitul activităţii de comandant militar de luptă a lui Mackensen. Până la sfârşitul războiului şi-a petrecut majoritatea timpului în Bucureşti, în calitatea sa de guvernator militar, dacă nu în cea de „rege neîncoronat” al României Bibliografie 10. Însă ceea ce l-a făcut aproape unic printre comandanţii germani din timpul Primului Război Mondial a fost abilitatea sa de a excela în a conduce bătălii ale forţelor de coaliţie. Cele mai reuşite campanii ale lui Mackensen, cele din Serbia şi România, a provocat relativ puţine pierdere în rândul trupelor sale şi au fost decisive strategic în a susţine forţele şovăitoare ale Austro-Ungariei.

Bibliografie

1, 2. Richard L. DiNardo, Modern Soldier in a Busby: August von Mackensen, 1914-1916, in Arms and the Man. Military History Essays in Honor of Dennis Showalter, edited by Michael S. Neiberg, Brill, Leiden, 2011, p. 133, p. 134.
3. Holger H. Herwig, Neil M. Heyman, Biographical Dictionary of World War I, Greenwood Press, Westport, 1982, p. 235-236.
4. Daniel J. Hughes, The king’s Finest: A Social and Bureaucratic Profile of Prussia’s General Officers, 1871-1914, Praeger, Westport, 1987, p. 85.
5. Richard L. DiNardo, op. cit., p. 135.
6. Jean-Noël Grandhomme, România de la Tripla Alianţă la Antanta (1914-1919), Traducere de Ionela-Felicia Moscovici, Georgiana Medrea Estienne şi Valentin Trifescu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2018, p. 73-76.
7. Richard L. DiNardo, op. cit., p. 156.
8. Jean-Noël Grandhomme, op. cit., p. 78.
9. Holger H. Herwig, The First World War: Germany and Austria-Hungary 1914-1918, Arnold, London, 1997, p. 221-222.
10. Richard L. DiNardo, op. cit., p. 156.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Anton_von_Mackensen.jpg