Campania din Transilvania

Descrierea imaginii

În imaginea alăturată este prezentă o secvență în care soldații români sunt înmormântați într-o groapă comună.
Scena se petrece la marginea orașului, la o groapă.
În fundal sunt reprezentați și stâlpii de înaltă tensiune, evidențiind marginalitatea drumului.
În groapă, în stânga jos, sunt prezenți soldații decedați, ilustrați prin două personaje. Aceștia au uniforma asemănătoare și este reprezentată prin textura cu buline mici.
În dreapta, pe marginea gropii de pământ, este prezent un plutonier al armatei române cu mâinile la spate, asistând la funerariile comune. El este reprezentat cu un chipiu pe cap cu textură de triunghiuri în relief, bluză cu buline mici cu o centură în relief suprapusă, pantaloni cu triunghiuri în relief și ghete în relief.
Lângă acesta sunt prezenți și oștenii în număr mare care asistă la înmormântare reprezentați printr-o doamnă.
Doamna este ilustrată cu pălărie cu triunghiuri în relief, bluză cu pătrate în relief, rochie cu valuri reliefate și ghete în relief.

Date istorice

La 26 august 1916, comandanţii trupelor române care trebuiau să invadeze Transilvania au fost chemaţi la Bucureşti şi li s-a dat ordinul de a trimite forţe militare dincolo de graniţa austro-ungară Bibliografie 1. În dimineaţa zilei următoare, sub pretextul unui exerciţiu, s-au făcut simulări pentru a se afla timpul necesar deplasării trupelor din locurile unde erau concentrate până la graniţă. După Consiliul de Coroană din după amiaza aceleiaşi zile, comandanţii trupelor româneşti au primit în plic „Ipoteza Z”, planul pentru desfăşurarea acţiunilor militare ale Armatei Române după intrarea în război de partea Antantei, ce stabilea modul de acţiune şi de alocare a forţelor militare pentru îndeplinirea sa Bibliografie 2.
Forţele militare româneşti care au luat parte la invadarea Transilvaniei au fost Armata de Nord şi Armatele 1-a şi a 2-a. Armata de nord, care a atacat de-a lungul Carpaţilor Orientali pe un front de 260 de kilometri de la Vatra Dornei la Oituz, era comandată de generalul Constantin Prezan. Din cauza faptului că nu avea foarte multă experienţă de conducere (provenea de la arma geniu), dar şi pentru că fusese mare parte din cariera lui aghiotant al Prinţului, devenit între timp Regele Ferdinand I, avea imaginea unui „general de salon”, „elegant dar fără vreo reputaţie” Bibliografie 3. Prezan s-a bazat foarte mult pe un ofiţer de 34 de ani, strălucit, dar arogant, căpitanul Ion Antonescu, viitorul mareşal şi conducător al statului în perioada 1940-1944 Bibliografie 4. Operaţiunile Armatei de nord, care era compusă din trei divizii şi jumătate de infanterie şi o divizie şi jumătate de cavalerie, s-au desfăşurat în trei etape, începând din noaptea de 27 spre 28 augustBibliografie 5. În prima fază, trupele româneşti au obţinut controlul celor mai importante trecători de pe front: Bistriţa, Bistricioara, Bicaz, Ghimeş, Uz şi Oituz Bibliografie 6. Ciocniri mai serioase cu grănicerii austro-ungari au avut loc doar la Bistriţa şi în Pasul Uz, în general trupele româneşti întâlnind slabă rezistenţă. Astfel, la 30 august, Prezan raporta că „trupele inamice sunt fragmentate şi izolate în unităţi dezorganizate, înfrânte pe tot frontul, aflate în retragere şi urmărite de coloanele noastre”, hotărând să oprească pentru moment avansul, de frică să nu-şi expună trupele riscului unei încercuiri Bibliografie 7.
Începând cu 6 septembrie 1916, în timpul celei de-a doua faze a ofensivei, Armata de nord a pătruns până la 70 de kilometri în teritoriul austro-ungar, a redus frontul la 100 de kilometri şi a ocupat oraşele Topliţa, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorhei şi Târgul Secuiesc Bibliografie 8. Apoi, pe neaşteptate, a venit ordinul amânării ofensivei în Transilvania până la noi ordine, ordin generat de situaţia pe frontul de sud, unde forţele române fuseseră înfrânte la Turtucaia. La 11 septembrie, Prezan şi-a informat trupele şi le-a ordonat să fortifice terenul deja cucerit cu mai multe linii de apărare. În ultima parte a ofensivei, majoritatea trupelor au rămas pe loc şi au întreprins doar operaţiuni locale destinate întăririi poziţiilor defensive.
Armata a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu era formată din patru divizii de infanterie şi una de cavalerie, a atacat în zona Carpaţilor de Curbură, pe un front de 230 de kilometri Bibliografie 9. Asemenea Armatei de nord, trupele conduse de Averescu nu au întâmpinat rezistenţă în ocuparea principalelor trecători: Timiş (Predeal), Törzburg (Bran), Bratocea şi Buzău. La Predeal, trupele româneşti care au atacat punctul vamal austro-ungar l-au surprins pe ofiţerul de serviciu citind ziarul, iar la barăcile din apropiere, 20 de grăniceri s-au predat fiind încă îmbrăcaţi în pijamale Bibliografie 10. Trupele austro-ungare, conduse de generalul Anton Goldbach erau complet nepregătite şi au evitat o confruntare decisivă cu forţele româneşti, ceea ce a permis Armatei a 2-a, asemenea Armatei de nord, să pătrundă 70-100 de kilometri în Transilvania şi să reducă linia frontului la 100 de kilometri. Dar stoparea ofensivei înainte de a ajunge la râul Mureş şi transferarea a trei din diviziile sale pe frontul de sud au pus Armata a 2-a într-o poziţie vulnerabilă faţă de o contraofensivă a forţelor inamice, care începeau să ajungă în Transilvania în mod constant Bibliografie 11.
Armata 1-a forma flancul stâng al frontului din Carpaţii Meridionali. Cele cinci divizii erau conduse de generalul Ion Culcer şi erau responsabile cu un segment de 260 kilometri de la râul Argeş până la Dunăre Bibliografie 12. Deşi un foarte apreciat teoretician militar, Ion Culcer era perceput ca un general nepotrivit pentru operaţiuni în teren, iar lipsa lui de energie şi pesimismul de care dădea dovadă demoralizau pe toţi cei care îi erau subordonaţi Bibliografie 13. Conducerea lui Culcer era una dificilă pentru că forţele sale erau împărţite în 3 grupuri (numite Cerna, Jiu şi Olt, după râurile pe lângă cursurile cărora urmau să pătrundă în Transilvania) aflate la distanţe de 60 până la 100 de kilometri între ele Bibliografie 14. Grupul Cerna, comandat de generalul Ion Dragalina, foarte energic şi un lider abil a cărui entuziasm era molipsitor, a reuşit să ocupe valea Cernei (1 septembrie), insula Ada Kaleh de pe Dunăre (3 septembrie) şi oraş port la Dunăre Orşova (4 septembrie) Bibliografie 15. Grupul Jiu a ocupat Petroşanii la 30 august, iar grupul Olt (cel mai mare, având două divizii) a reuşit să ocupe câmpia de la sud de Sibiu, oraş care s-a predat, însă pe care, din cauza unor neînţelegeri, trupele româneşti au ezitat să-l ocupe, stârnind uimirea austro-ungarilor Bibliografie 16.
Situaţia militară din Transilvania s-a schimbat după numirea, la 6 septembrie, a generalului Erich con Falkenhayn la conducerea Armatei a 9-a germane, bine pregătiră şi echipată, trimisă în sprijinul trupelor austro-ungare Bibliografie 17. Împreună cu forţele conduse de arhiducele Carol (Armata 1-a şi a 7-a), Falkenhayn a reuşit, până la 25 octombrie 1916, să împingă forţele româneşti înapoi în interiorul propriilor graniţe Bibliografie 18.
Bibliografie
1.2. Glenn E. Torrey, The Romanian Battlefront in World War I, University Press of Kansas, 2011, p. 45.
3. C. Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanţi militari. Dicţionar, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 259-260.
4. Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Editura Militară, Bucureşti, 2009, p. 161.
5. Jean-Nöel Grandhomme, România de la Tripla Alianţă la Antanta (1914-1919), Traducere de Ionela-Felicia Moscovici, Georgiana Medrea Estienne şi Valentin Trifescu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2018, p. 71-73.
6,7,8, 9, 10. Gelnn E. Torrey, op. cit., p. 46, p. 50, p. 51.
11. Costică Prodan, Dumitru Preda, The Romanian Army during the First World War, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 44.
12. Gelnn E. Torrey, op. cit, p. 54.
13. Radu R. Rosetti, Mărturisiri (1914-1919), ediţie, studiu introductiv şi note de Maria Georgescu, Editura Modelism, Bucureşti, 1997, p. 201.
14. Ioan D. Culcer, Note şi cugetări asupra campaniei din 1916, Tribuna, Iaşi, 1919, p. 84.
15. Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina, Editura Militară, Bucureşti, 1967, p. 49-55.
16. Gheorghe A. Dabija, Armata română în războiul mondial 1916-1918, volum II, Editura IG Hertz, 1936, p. 44-47.
17, 18. Jean-Nöel Grandhomme, op. cit., p. 76-78.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Campania_din_Transilvania.png