1877 – Independența României

Descrierea imaginii

Este o imagine ce reprezintă moneda emisă la aniversarea a 100 de ani de la Independența României din 1877 de aceea desenul este încadrat într-un cerc în relief.
În centrul imaginii este reprezentat un vultur (cu textură din puncte în relief) pe o stâncă (cu textură din linii în relief).
Sub stâncă e reprezentată o panglică omagială cu textul 1877 100 ANI 1977 ce nu apare în reprezentarea aceasta – panglica este reprezentată cu textură din linii oblice.
Între panglică și vultur e reprezentat un soare în relief ce răsare din spatele stâncii, ca un oval în relief cu raze reprezentate ca niște linii îndreptate în sus ce ajung sub aripa sângă a vulturului.

Date istorice

Slăbiciunea internă a Imperiului Otoman, instabilitatea politică, eşecul programului de reforme (Tanzimat) acutizarea problemelor naţionale au fost cauze care au alimentat, în anii ʾ70 ai secolului al XIX-lea, o efervescenţă politică şi socială în Balcani Bibliografie 1. Izbucnirea unei noi crize în această regiune la 1875 prevestea o nouă confruntare între Rusia şi Turcia, care pentru România putea reprezenta oportunitatea eliberării de sub suzeranitatea otomană, a obţinerii independenţei Bibliografie 2. Intrarea în război, însă, presupunea asumarea unor anumite riscuri. Puterile occidentale ce îi garantau autonomia stipulată în Tratatul de la Paris din 1856 ar fi putut ajunge la concluzia ca nu mai erau datoare să o facă, iar Rusia şi Turcia ar fi avut suficiente motive pentru a ocupa ţara şi să o transforme în teatru de război. La acest din urmă risc, România era expusă indiferent de ce decizie politică ar fi luat, fie că ar fi ales să rămână neutră, fie dacă s-ar fi aliat cu unul din combatanţi. În ţară, partidele politice aveau opinii divergente cu privire la calea de urmat, în timp ce o mare parte a opiniei publice făcea presiuni pentru intrarea României în război împotriva Turciei, pentru a „spăla ruşinea secolelor de umilinţă şi pentru a regăsi vechea demnitate a naţiunii” Bibliografie 3.
Toate aceste probleme s-au pus în discuţie în timpul unei întruniri decisive a Consiliului de Coroană, ce a avut loc la începutul lunii aprilie în 1877 Bibliografie 4. Cu această ocazie, unii liberali ca D. A. Sturdza (1833-1914) şi Ion Ghica (1817-1897), precum şi numeroşi conservatori au pledat pentru neutralitate atrăgând atenţia, printre altele, asupra crizei economice şi asupra insuficientei pregătiri şi echipări a armatei române Bibliografie 5. Alţi lideri politici au propus chiar să i se solicite Austriei să ocupe ţară, cum se petrecuse la 1854 în timpul războiului Crimeii, pentru a împiedica Rusia şi Turcia să o facă. Pe de altă parte, cei mai importanţi lideri conservatori şi junimişti, Lascăr Catargiu (1823-1899), Titu Maiorescu (1840-1917), Petre P. Carp (1837-1918) nu au fost invitaţi la discuţii deoarece guvernul liberal care ajunsese la putere în 1876 îi acuzase de practici ilegale în timpul propriei lor guvernări şi le fusese intentat un proces Bibliografie 6.
În cele din urmă, la întrunirea din aprilie 1877 s-a impus opinia domnitorului Carol şi a primului său ministru Ion C. Brătianu, sprijinită puternic de C. A. Rosetti şi Mihail Kogălniceanu. Aceştia considerau că România trebuia să încheie o înţelegere cu Rusia, permiţându-i armatei acesteia să traverseze ţara şi si atace Turcia pe Dunăre. La 16 aprilie 1877 s-a semnat o convenţie între cele două părţi, ce cuprindea patru articole, prin care se asigura armatei ruse „libera trecere prin teritoriul României şi tratamentul rezervat armatelor amice”, în timp ce Rusia se obliga a respecta drepturile politice ale statului român, „astfel cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente, precum şi a menţine şi apăra integritatea actuală a României” Bibliografie 7. Aceasta înţelegere nu reprezenta o alianţă militară propriu-zisă, însă altfel avea să o perceapă Imperiul Otoman.
Ulterior, la 24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Turciei. Otomanii, nemulțumiți de convenţia încheiată de România a început, din 4 mai, să bombardeze satele şi oraşele româneşti de pe malul stâng al Dunării, printre care: Reni, Brăila, Bechet, Olteniţa, Călăraşi, Calafat, fără să fi existat vreun gest de agresiune din partea românească Bibliografie 8 până la 8 mai cand armata română a bombardat VidinulBibliografie 9. Astfel, Parlamentul României a declarat ruperea relaţiilor diplomatice cu Imperiul Otoman şi recunoştea existenţa stării de război dintre cele două state Bibliografie 10.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a declarat în Parlament, în numele guvernului României, că din acel moment România avea să se considere un stat independent, eliberat de ultima sa legătură de supunere faţă de Turcia Bibliografie 11. Aceasta a fost prima etapă foarte importantă a luptei pentru obţinerea suveranităţii statului, deoarece independenţa trebuia întărită şi apărată pe câmpul de luptă pentru a putea fi impusă Imperiului Otoman şi apoi recunoscută de puterile europene.
Iniţial, armata română a întreprins acţiuni de protejare a localităţilor de pe malul stâng al Dunării şi se ocupa de operaţiunile de traversare a fluviului de către trupele ruseşti, însă insuccesele acestora în faţa cetăţii turceşti Plevna l-au determinat pe comandantul armatei ruseşti, Marele Duce Nicolae, să solicite ajutorul forţelor militare româneşti. Printr-o telegramă din 19 iulie 1877, domnitorului Carol i se adresa rugămintea de a trece cât mai grabnic Dunărea împreună cu armata sa Bibliografie 12. Această invitaţie a deschis calea unor victorii militare româneşti, obţinute adesea cu mari sacrificii umane, ce au contribuit la câștigarea războiului de către Rusia Bibliografie 13.
În cele din urmă, după ample dezbateri diplomatice în jurul păcii încheiate între Imperiul Otoman şi Rusia la San-Stefano (la 3 martie 1878) ce nemulțumea puterile europene, la 13 iulie 1878 s-a semnat un nou Tratat de pace, la Berlin, care, printre altele, recunoştea independenţa României.

Bibliografie

1. Veniamin Ciobanu, Aspecte ale problemei orientale în timpul primei părţi a domniei lui Carol I (1866-1878), în Gheorghe Cliveti, Adrian-Bogdan Ceobanu, Ionuţ Nistor (coordonatori),Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I. 130 de ani de la proclamarea Regatului României, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2011, p. 172.
2. Nicolae Ciachir, Criza balcanică din anii 1875-1878 şi poziţia României, în „Muzeul Naţional”, 1978, 4, 137-144.
3, 11. Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea, Traduceri de: Mirela Adăscăliţei, Şerban Anghelescu, Mara Chiriţescu şi Ramona Jugureanu, Editura Univers, Bucureşti, 1999, p. 24; p. 19.
4, 5. Ion Mamina, Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 11-26.
6. Vezi Titu Maiorescu, Istoria contimporană a României (1866-1900), Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1925.
7, 8. N. Corivan, Lupta diplomatică pentru cucerirea independenţei României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 68; p. 95.
9, 10. N. Corivan, Relaţiile diplomatice ale României de la 1859 la 1877, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 334; p. 97-98.
12. Regele Carol I al României, Cuvântări şi scrisori, tom II (1877-1886), Instit. de arte grafice Carol Göbl, Bucureşti, 1909, p. 45.
13. Vezi, în acest sens, Nicolae Iorga, Războiul pentru independenţa României. Acţiuni diplomatice şi stări de spirit, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1927, passim.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/f/f5/1877_-_Independenta_Rom%C3%A2niei.jpeg