Scurt istoric
Palatul Moskovits Adolf și fiii a fost construit de către familia Mor și Joszef Moskovits, oameni înstăriți, antreprenori renumiți în domeniul producției de spirt, drojdie, bere și al morăritului. Acesta se află la intersecția dintre Piața Unirii, punctul central al orașului, și strada Vasile Alecsandri.
Inițial, la începutul secolului al XX-lea, pe locul actualului palat se aflau două case: una cu etaj, pe strada Vasile Alecsandri numărul 1, respectiv una fără etaj, pe colțul drept al străzii dinspre Piața Unirii. Familia Moskovits cumpără cele două imobile în 1905, iar în 1910 începe construcția noului palat pe locul acestora.
Palatul avea 3 etaje. După cum era la modă, acesta a avut mai multe întrebuințări. La parter existau magazine. La primul etaj era un salon de pălării, sediul Băncii de Oradea și cel al Societății Comerciale pe acțiuni. Etajele 2 și 3 erau destinate apartamentelor de locuit. Cele mai luxoase aveau patru camere și priveliște spre Piața Unirii, în timp ce alte locuințe, mai modeste, aveau vedere către curtea interioară. În curtea clădirii a fost amenajată în 1913 o cafenea, cu intrare dinspre Piața Mică, numită Cafeneaua din Curte.
Arhitectura
Arhitectura se încadrează în stilul secession vienez. Aspectul fațadelor este dominat de pervazele balcoanelor, ce au dimensiuni variate. Acestea sunt decorate cu motive geometrice simple și numeroase. În partea de sus a fațadei, sub cornișă, întâlnim un șir de reliefuri schițate. Ele reprezintă diferite scene din viața cotidiană a țăranilor: strângerea recoltei, un păstor cu fluier în cadrul familiei sau hora. Acestea sunt executate în tehnica sgraffito. Ce este această tehnică? Ea reprezintă procedeul zgârierii unui desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond.
O foarte frumoasă poartă-grilaj deschide accesul spre curtea interioară. Odinioară, în aceasta a funcţionat un ascensor exterior, din a cărui casă de sticlă au rămas doar nostalgice amintiri. Balcoanele ce bordează curtea interioară sunt ornate cu un decor ondulatoriu din tablă, ce întregeşte nota de eleganţă a clădirii.
Știați că Mor Moskovits a deținut una dintre cele mai importante întreprinderi din Oradea, numită Fabrica de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale „Mor Moskovits și fiul”. Produsele acestora ajungeau până în Austria și Serbia. De asemenea, ei au creat o băutură exotică, lichiorul „Lotus”. Popularitatea acestuia a fost una foarte mare. Poetul Ady Endre chiar a dedicat câteva versuri acestui fenomen, compunând „Lotusul moare”.
Bibliografie