Miron Cristea
__TOC__
Descrierea imaginii
Este un bărbat de peste 60 de ani, cu păr scurt și barbă lungă și stufoasă, sprâncene proeminente și nas bombat, îmbrăcat în veșmânt clerical.
Textura cu x-uri mici și dense reprezintă perciunii groși și barba deasă ce îi continuă.
Textura cu linii scurte, îngroșate, oblice și întrerupte redă potcapul (pălărie tare și cilindrică) și camilafca (veșmânt lung purtat de preoți).
Pe centrul pălăriei este redată o cruce plină în relief.
Date istorice
(Elie) Miron Cristea (născut 18 iulie 1868, Toplița – decedat 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost teolog, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, publicist și om politic, cea mai înaltă funcție deținută fiind cea de prim-ministru în timpul dictaturii regale. Provine dintr-o familie de țărani din Transilvania. Este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu și doctor în filologie cu o teză despre viața și opera lui Mihai Eminescu. Cariera monahală a debutat cu funcția de protopop, apoi de episcop al Caransebeșului, arhiepiscop al Ungro-Vlahiei și Mitropolit al României. S-a bucurat de sprijinul liberalului Ionel Brătianu care l-a propulsat inclusiv în funcția de regent, în perioada în care Carol renunțase la tron și se afla în exil. Considerat de unii contemporani un monah nedesprins de viața seculară, cu o structură sufletească a unui gânditor laic, Cristea ar fi dus „drama internă a neîmpăcării cu sine” care l-a determinat adesea să facă compromisuri Bibliografie 1.
S-a remarcat ca militant pentru drepturile românilor din Transilvania, fiind unul dintre vorbitorii de la Adunarea de la Alba Iulia, din 1 Decembrie, unde s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România Bibliografie 2. Câteva luni mai târziu, la 16 iunie 1919, a fost proclamat membru de onoare al Academiei Române Bibliografie 3. În 1925 devine primul Patriarh al României întregite, poziție din care desfășoară activități cultural-misionare. Unii contemporani, precum Octavian Goga, îl descriu ca o figură ștearsă, frivolă, „îi lipsea apoi o orientare culturală mai serioasă, care să-i dea posibilitatea ca, prin atitudini intelectuale, să poată umple golurile morale. Singurele calități de duzină erau un fizic de oarecare distincție și netăgăduite aptitudini de retor provincial” Bibliografie 4. Jocurile politice liberale îi conferă funcția de regent într-o instituție decor în timpul renunțării regelui Carol al II-lea la tron. Miron Cristea nu va dovedi însă apetențe sau calități pe scena politică, consfințind însă, inclusiv prin semnătura sa, un regim corupt și incapabil să răspundă la nevoile societății pe timp de criză. „În momentul intrării în regență, a încetat să-și mai exercite funcțiunile de patriarh, fără să-și ia asupră-și în același timp îndrumarea treburilor statului. Biserica a pierdut astfel pe conducătorul ei, iar în schimb statul n-a câștigat nimic” Bibliografie 5.
Odată cu instaurarea dictaturii regale, din 11 februarie 1938, conduce primul guvern al acesteia, confirmând sprijinul bisericii față de noul regim, inclusiv politicile antisemite dispuse de acesta. Este celebru discursul său împotriva partidelor, rostit la promulgarea Constituției: „Astăzi s-a distrus hidra cu 29 capete electorale. Astăzi s-a rupt păienjenișul de pe ochii cetățenilor României întregite, ca să vadă limpede de unde vine mântuirea …” Bibliografie 6. O a doua guvernare (30 martie 1938 – 1 februarie 1939) are loc în cadrul acestui regim după desființarea partidelor de către Carol și instituționalizarea Consiliului de Coroană. A treia guvernare (1 februarie – 6 martie 1939) are loc odată cu crearea de către rege a Frontului Renașterii Naționale. Grav bolnav, nu va participa însă nici la depunerea jurământului. A murit în cursul lunii februarie la Cannes, în Franța Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemnări personale: (1895-1937), ediție îngrijită de Maria și Pamfil Bilțiu, cuvânt înainte, note științifice, comentarii dr. Gheorghe I Bodea, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999, p. 8.
2. Elie Miron Cristea, op. cit., p. 19.
3. Elie Miron Cristea, op. cit., p. 20.
4. Elie Miron Cristea, op. cit., p. 23.
5. Elie Miron Cristea, op. cit., p. 27.
6. Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol al II-lea, vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 239.
7. Elie Miron Cristea, op. cit., p. 34.
Descarcă imaginea
:Personalităţi
:II. România Mare
