Ion I. C. Brătianu

ion i. c. bratianu

(n. 20 august 1864, Florica, Argeș, m. 24 noiembrie 1927)

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 40 de ani, cu păr scurt, ochi mari, sprâncene și barbă stufoasă, nas proeminent, îmbrăcat în costum.
Sprâncenele groase sunt evidențiate pline în relief, iar mustața este redată prin linii ușor curbe.
Textura în x-uri mici și dense reprezintă părul undulat, pieptănat pe spate și barba deasă.
Gulerul cămășii este redat prin textură cercuri.
Sacoul clasic este evidențiat prin textură ondulată.
Poartă cravată reprezentată prin romburi pline în relief, aglomerate.

Date istorice

Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 în Florica, județul Argeș, fiind primul fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu. A urmat studiile universitare în Franța, unde a absolvit Politehnica și Școala de drumuri și poduri. După întoarcerea în România în 1889, a lucrat ca inginer la căile ferate. Aparent, această alegere s-ar fi realizat din voința tatălui său care era de părere că intrarea în politică să se producă după afirmarea în plan profesional Bibliografie 1.
În perioada în care a lucrat ca inginer a avut o relație cu Maria Moruzzi, în urma căreia s-a născut singurul său fiu, faimosul istoric Gheorghe Brătianu, decedat în penitenciarul Sighet Principal ca urmare a torturilor și a regimului de detenție la care a fost supus Bibliografie 2.
Intră în viața politică în 1895, an în care a fost ales deputat de Gorj. După acest an, a deținut mai multe posturi de ministru în guvernele liberale Bibliografie 3. În 1907, în timpul răscoalei țăranilor și după formarea unui guvern condus de liberalul Dimitrie Sturdza, a fost numit ministru de interne. Potrivit lui Ioan Scurtu, în anul celei mai importante crize din domnia regelui Carol I, Ion I. C. Brătianu, „s-a implicat în acțiunea de restabilire a ordinii”, iar în colaborare cu generalul Alexandru Averescu, numit ministru de război, a participat la „reprimarea țăranilor răsculați” Bibliografie 4.
În anul următor, a fost numit pentru prima oară președinte al Consiliului de Miniștri. În același timp, după retragerea lui Dimitrie Sturdza din fruntea PNL în 1909, a fost ales președinte al partidului, deținând această funcție până la moartea sa în 1927. Tot în 1909, a fost victima unui atentat, fiind împușcat de trei ori. La izbucnirea Primului Războiul Mondial, s-a pronunțat pentru neutralitate. Prin negocieri secrete cu aliații (Rusia, Franța și Anglia), a reușit să obțină recunoașterea drepturilor României asupra teritoriilor românești din monarhia austro-ungară Bibliografie 5. Astfel, la 4 august 1916, se semnează Convenția dintre România și statele Antantei (Rusia, Franța, Anglia și Italia) prin care acestea „recunoșteau României revendicările” României „asupra Ardealului, Bucovinei și a întregului Banat”, precum și dreptul de a participa la tratativele de pace de după încheierea războiului în condiții de egalitate Bibliografie 6.
După intrarea României în război la 14/27 august 1916 și succesele din campania din Transilvania, armata română, slab echipată din punct de vedere al armamentului este învinsă. În urma ocupării Bucureștiului de către germani, Regele și guvernul condus de Ion I. C. Brătianu s-au retras în Iași. În capitala Moldovei, a militat pentru introducerea votului universal, împroprietărirea țăranilor și revizuirea Constituției, reforme ce vor fi realizate după sfârșitul războiului. Lucian Predescu îl descrie în lucrarea Enciclopedia României în următorii termeni extrem de elogioși:
„A prezidat marile evenimente politice de sub regele Ferdinand: împroprietărirea țăranilor, votul universal și intrarea în războiul pentru întregirea neamului. … În timpul războiului a fost sfetnicul cel mai de seamă al regelui Ferdinand, mai ales în grelele zile de la Iași, în decursul revoluției rusești și a defecțiunii rusești” Bibliografie 7.
Se retrage din fruntea guvernului pentru a lăsa locul inițial generalului Averescu și apoi Alexandru Marghiloman care au primit din partea regelui însărcinarea de a încheia un armistițiu cu Puterile Centrale, iar apoi o pace separată. Revine însă în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în octombrie/noiembrie 1918.
Puterea de care dispunea pe lângă regele Ferdinand I i-a adus renumele de „regele neîncoronat al României” Bibliografie 8 și calificativul de „adevăratul conducător al României, fie că s-a găsit la putere sau în opoziție” Bibliografie 9. Un studiu biografic realizat de Steriade Diamandi prezintă și aspectele negative ale lui Ion I. C. Brătianu. Printre acestea, numărându-se încurajarea partidelor hibrid pentru ostracizarea opoziției național-țărăniste, înăsprirea raporturilor dintre Regat și provinciile alipite României în 1918 (Basarabia, Bucovina și Transilvania), precum și prejudicierea dezvoltării normale a partidului național-liberal prin concentrarea întregii puteri în mâinile sale Bibliografie 10. A murit în 1927, în același an cu regele Ferdinand I.

Bibliografie

1. Ioan Scurtu, Portrete politice, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2006, p. 99. Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea. Material românesc, oameni și înfăptuiri, ediție anastatică, București, Editura Saeculum I. O./Editura Vestala, 1999, p. 128, Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea. Material românesc, oameni și înfăptuiri, ediție anastatică, București, Editura Saeculum I. O./Editura Vestala, 1999, 70.
2. Ioan Scurtu, Portrete politice, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2006, p. 99, Aurel Pentelescu, Liviu Țăranu (editori), Gheorghe Brătianu în dosarele Securității. Documente, București, Editura Enciclopedică., 2006, passim.
3. Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea. Material românesc, oameni și înfăptuiri, ediție anastatică, București, Editura Saeculum I. O./Editura Vestala, 1999, p. 128.
4. Ioan Scurtu, Portrete politice, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2006, p. 103.
5. Ioan Todea, Ion (Ionel) I. C. Brătianu. întregitpr și făuritor al României modern (1864-1927), București, Editura Universitară, 2014, pp. 79-99.
6. Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, București, Editura Gessa, 1991, p. 73.
7. Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea. Material românesc, oameni și înfăptuiri, ediție anastatică, București, Editura Saeculum I. O./Editura Vestala, 1999, p. 128.
8. Ion Bitoleanu, Șefi de partide politice priviți cu ochii vremii lor, Constanța, Ex Ponto, 2006, p. 88.
9. Ion Bulei, Postfață, în Ioan Todea, Ion (Ionel) I. C. Brătianu. întregitpr și făuritor al României modern (1864-1927), București, Editura Universitară, 2014, p. 345.
10. Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, București, Editura Gessa, 1991, pp. 90-91.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/6/6a/I-_c-_bratianu.jpg
:Personalităţi
:I. Crearea Statului Român