Descrierea imaginii
Date istorice
Legiunea Arhanghelul Mihail a fost o organizație politică românească de extremă-dreaptă și partid politic, creată în 1927, cu activitate până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost formată de către Corneliu Zelea Codreanu, după ce acesta a decis să părăsească formațiunea Liga Apărării Național Creștine, condusă de universitarul antisemit A.C. Cuza. Apariția Legiunii se află în strânsă legătură cu formarea mișcării naționaliste studențești (1922-23), ce solicita aplicarea unui numerus clausus în universități. Studenții reclamau condițiile vieții studențești și perspectivele profesionale îngrijorătoare și considerau prezența numeroasă a evreilor ca sursă a dificultăților. Legiunea va îngloba însă pe parcurs și alte categorii socio-profesionale, incluzând preoțime, intelectuali, muncitori, țărani. Ideologia Legiunii se fundamenta pe ideologiile de tip fascist și milita pentru crearea „omului nou” prin anticomunism, antisemitism și antidemocrație. Orientarea iudeofobă a fost unul dintre principalii piloni, marcând moștenirea antisemitismului românesc de secol XIX. Discursul legionar invoca, de asemenea, un profund misticism influențat de o religiozitate excesivă, făcând apel la un veritabil cult al strămoșilor daci. De aici, propensiunea legionarilor spre ideea de jertfă și cult al morții Bibliografie 1.
În 1930, legiunea își schimbă denumirea în Garda de Fier, dând expresie politică organizației, și înființează batalioane paramilitare. Aderența populației era încă slabă. În urma unor atentate și acte de violențe condamnate de presă, în ianuarie 1931, organizația este interzisă, dar achitată la scurt timp. În 1931, participă la primele alegeri naționale, obținând un scor slab (1,05%), dar la alegerile parțiale din județele Neamț și apoi Tutova, Codreanu și tatăl său intră în Parlament. Treptat, aparatul propagandistic devine din ce în ce mai complex, iar violențele din preajma alegerilor cresc în intensitate. În martie 1932, Garda este din nou interzisă, dar fără măsuri energice de împiedicare a activității. Participă la alegerile din 1932 și obține 2,37% din voturi, adică cinci locuri în Parlament Bibliografie 2.
Pe parcurs, Garda a început să atragă tot mai mulți aderenți, ajungând la 28.000 de membri în 1933. Tocmai din cauza pericolului pe care l-ar fi putut reprezenta la alegeri, în 1933, guvernul Vaida-Voevod desființează Garda. Propaganda electorală a acesteia se baza pe discursul ultra-naționalist și antisemit, care făcea din evreu, asociat cu bolșevismul, sursa tuturor relelor, dar se îndrepta și împotriva partidelor tradiționale corupte sau a camarilei regale. Din 1933 însă, în condițiile interdicțiilor impuse de guvern, Garda creează echipe ale morții care urmau să utilizeze violența pentru a-și face mesajul auzit Bibliografie 3.
Acțiunile violente ale autorităților duc la represaliile legionarilor și la uciderea prim-ministrului I.G. Duca în decembrie 1933. La începutul anului 1934, vor avea loc numeroase arestări, dar acestea vor duce la o eroizare a celor întemnițați și la o creștere a suportului pentru Gardă. În 1935, Legiunea reintră în politică și creează partidul Totul pentru Țară, condus de generalul Cantacuzino-Grănicerul, Codreanu rămânând în culise, dar păstrând postura de lider ideologic Bibliografie 4.
În perioada 1935-1937, creșterea simpatizanților și a membrilor este fără precedent, pe fondul nemulțumirilor acutizate ale populației față de partide. Propaganda pașnică se baza pe discursuri, fotografii, cărți și broșuri de popularizare, articole în numeroasa presă afiliată mișcării, taberele de muncă sau marșurile prin sate. Propaganda legionară este dispusă sistematic, dar opinia publică este marcată și de anumite evenimente, mai ales de funeraliile legionarilor căzuți în războiul civil din Spania, Ion Moța și Vasile Marin. La alegerile din 1937, legionarii obțin 15,58% din voturi, situându-se pe a treia poziție. Înaintea alegerilor, partidul Totul pentru Țară încheiase un pact de neagresiune cu PNȚ și PNL, prin care se încerca realizarea unui front comun împotriva regelui Bibliografie 5.
Însă, după rezultatele neașteptate ale alegerilor în care niciun partid nu a atins scorul necesar formării guvernului, regele va pregăti impunerea dictaturii regale. Relația Gărzii de Fier cu autoritățile și cu celelalte partide a fost inconstantă, variind între toleranță, manipulare și represiune violentă. Regele Carol al II-lea a încercat fără succes să-și subordoneze gruparea sau să se folosească de ea atunci când contextul politic făcea organizația utilă. Aflat într-o concurență care viza mai ales atragerea tineretului naționalist și influențat și de orientarea legionarilor către Germania nazistă, Carol decide eliminarea acesteia din scena politică. După înscenarea evadării și asasinarea lui Codreanu în toamna anului 1938, conducerea legiunii a fost preluată de Horia Sima, ceea ce a imprimat mișcării o direcție tot mai clară spre o organizație de tip terorist. Carol va apela însă din nou la Gardă în contextul poltic tensionat și pierderile teritoriale din vara anului 1940. Spera astfel, tardiv și eronat, că atragerea lui Horea Sima în guvern să înlesnească o apropiere de Germania Bibliografie 6.
După abdicarea regelui Carol al II-lea, pentru câteva luni, organizația a făcut parte din conducerea țării, alături de generalul Ion Antonescu, în cadrul statului național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941). Relația încordată dintre Horia Sima și Antonescu, dar mai ales acțiunile anarhice și violente ale legionarilor culminând cu rebeliunea din ianuarie 1941 au dus la îndepărtarea legionarilor de la conducere. Pe lângă valurile de violențe care, de altfel, reflectau tensiunile și divizările din societate, o serie de asasinate politice rămân emblematice în istoria Gărzii, incluzând uciderea prim-ministrului I.G. Duca, pe peronul gării din Sinaia, la 29 decembrie 1933. În 1939, prim-ministrul Armand Călinescu avea să aibă aceeași soartă. În toamna anului 1940, au loc masacrele de la Jilava, în urma cărora legionarii ucid 64 de deținuți politici, dar și pe oamenii politici Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, ca formă de răzbunare pentru uciderea Căpitanului în 1938. Asasinatul a fost o metodă de eliminare a adversarilor și în interiorul organizației, Mihai Stelescu, care încercase să își creeze în Legiune propria facțiune, fiind ucis în 1936 Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Radu Ioanid, The Sword of the Archangel. Fascist Ideology in Romania, East European Monographs, Boulder, 1990, p. 112.
2. Roland Clark, Sfântă tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică, Iași, Polirom, 2015, p. 112.
3. Roland Clark, op. cit., p. 113.
4. Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea „Căpitanului”, București, Humanitas, 2018, p. 181.
5. Oliver Jens Schmitt, op. cit., p. 193.
6. Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol al II-lea, vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 304.
7. Roland Clark, op. cit., p. 122.
Descarcă imaginea
:Partide Politice
:II. România Mare
