Descrierea imaginii
Imaginea privită frontal prezintă un grup de tineri îmbrăcați în uniforma școlară, aliniați în rând, cu brațul drept ridicat în aer, la nivelul pieptului, salutând pe regele Carol al Doilea.
Elevii poartă cămașă redată prin textură de romburi mici, eșarfă legată de gât, fuste sau pantaloni trei-sfert evidențiați prin textură punctată și pantofi.
Regele este îmbrăcat într-o uniformă compusă din beretă largă purtată pe cap într-o parte, haină lungă prinsă cu centură la brâu și pantaloni pănă la mivelul genunchilor.
Acesta trece prin fața grupului, privit din profil.
Date istorice
În contextul incertitudinii politice și a instabilității economice, în perioada 1937-1938 s-a creat cadrul favorabil impunerii regimului de autoritate personală a Regelui Carol al II-lea, regim sprijinit inclusiv de guvernele din Londra și Paris, care urmăreau astfel menținerea României în sfera lor de influență Bibliografie 1. După scurta guvernare Goga-Cuza, la 10 februarie 1938, Carol începe consultările politice pentru crearea unui guvern de uniune națională. În noaptea de 10 spre 11 februarie are loc lovitura de stat care marchează trecerea de la guvernarea prin partide la sistemul autoritar de guvernare personală. Primul guvern constituit în acest regim a fost cel prezidat de Patriarhul Miron Cristea, având drept membri susținători ai regelui din partidele tradiționale, membri ai camarilei și tehnicieni. A urmat apoi guvernul Armand Călinescu, condus de sfetnicul de bază al regelui. După uciderea lui Călinescu de către legionari, la 21 septembrie 1939, s-a instalat scurta guvernare Argeșanu, care s-a remarcat prin adoptarea unor măsuri violente pentru reprimarea Mișcării legionare. La 28 septembrie, noul guvern Argetoianu urma să detensioneze atmosfera. I-a urmat guvernul Gh. Tătărescu, care a inițiat o politică de reconciliere cu liderii partidelor de opoziție pentru un front comun în jurul regelui împotriva pericolului german. Din vara anului 1940, la conducerea Consiliului de Miniștri a urmat Ion Gigurtu.
La propunerea consilierului său, Armand Călinescu, un nou partid a fost creat pentru a consolida sprijinul populației pentru acest regim. S-a urmărit conceperea unei structuri diferite de vechile partide care să mobilizele cadrele noi și tineretul. La 16 decembrie 1938 s-a emis decretul lege prin care se crea Frontul Renașterii Naționale, ca unică organizație politică în stat, fiind interzise orice alte activități politice în afara acestuia. Liderul suprem al partidului era regele, care îndruma Consiliul Superior Național și Directoratul. Principalele domenii de activitate au fost supuse unor schimbări masive de personal prin pensionări, disponibilizări, transferări etc., în urma cărora posturile de conducere au fost ocupate de apropiați ai lui Carol Bibliografie 2. Fără a avea un program concret, partidul a ajuns la un număr masiv de membri (peste 3,5 milioane), dar aceasta nu i-a asigurat coeziunea și nici susținerea din partea populației Bibliografie 3.
După declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, o ultimă acțiune de strategie politică bazată pe reconciliere a avut loc în contextul desfășurării operațiunilor militare pe frontul de vest. Frontul Renașterii Naționale s-a reorganizat sub conducerea lui Al. Vaida Voevod, în primele luni ale anului 1940. Reconcilierea a fost acceptată de legionari, regele considerând potențialul lor ca util. În contextul avansărilor rapide ale armatei germane, după căderea Parisului, Carol decide o schimbare totală de direcție, încercând o apropiere de Germania și Italia. În planul de modificare a regimului său cu unul totalitar, regele solicită inclusiv colaborarea liderului legionar Horia Sima, iar la 22 iunie 1940 Frontul Renașterii Naționale se transformă în Partidul Națiunii, unic, totalitar, sub conducerea monarhului. La scurtă vreme după acest moment, în urma pierderilor teritoriale, regele a abdicat, la 5 septembrie 1940, iar regimul s-a prăbușit Bibliografie 4.
Bibliografie
1. Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol al II-lea, vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 228.
2. Ioan Scurtu, op. cit., p. 256.
3. Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România. 1919-1940, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 180.
4. Ioan Scurtu, op. cit., p. 299.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Frontul_Rena%C8%99terii.jpg
