fbpx

Descrierea imaginii

Date istorice

Deportarea evreilor este o măsură de persecutare etnică și constituie etapa definitorie a Holocaustului din România. Măsurile de deportare au fost dispuse la ordinul direct al conducătorului statului, mareșalul Ion Antonescu. Prin implementarea acestora, evreii din Basarabia, Bucovina și nordul Moldovei au fost trimiși în ghetourile și lagărele de concentrare din Transnistria, în perioada 1941-1943.
Persecuția evreilor s-a dispus gradual, pe un fond de tensiuni și propagandă antievreiască întreținută pe parcursul anilor ’30. S-a implementat prin decretele antisemite din timpul dictaturii regale (1938-1940), continuate și amplificate prin politica de românizare a statului național-legionar (septembrie 1940 – februarie 1941) și a regimului antonescian (1941-1944). Astfel, într-o primă fază, evreii au fost victimele măsurilor legislative prin care au fost deposedați de bunuri, scoși în afara legii și supuși muncii obligatorii. După intrarea României în război de partea Germaniei naziste începe și faza exterminării fizice. Prima etapă a avut loc în cadrul pogromului de la Iași, din iunie 1941, cu peste 14.000 de victime, ca parte a planului lui Antonescu de „curățare a terenului” în Moldova, Basarabia și Bucovina Bibliografie 1.
Odată cu reanexarea Basarabiei și nordului Bucovinei, soluția dispusă de Antonescu la „problema evreiască” vizează purificarea mediului rural și semiurban din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei, continuată de deportările în Transnistria a evreilor din provinciile de la granița de est a țării. În primă fază, Antonescu ordonă exterminarea unei părți a populației evreiești din această zonă, urmată de deportarea celorlalți Bibliografie 2. Primul val al deportărilor are loc în toamna anului 1941, când sunt trimiși în Transnistria evreii din Basarabia (16 septembrie), Bucovina de sud (9 octombrie) și Bucovina de nord (10 octombrie). Mulți evrei mor pe drum, din cauza epuizării, lipsei de hrană, bolilor sau uciși de gloanțele trupelor române sau germane Bibliografie 3.
Din iarna anului 1941 și până în mai 1942, au loc ucideri și masacre ale evreilor români și ucraineni din ghetourile transnistrene. Din iunie 1942, se reiau deportările și se trimite un nou val de evrei din Dorohoi și Cernăuți. Câteva sute de evrei vor fi deportați și din Vechiul Regat și Transilvania de Sud, sub acuzația nesupunerii la munca obligatorie sau a proliferării propagandei comuniste. În octombrie 1942, probabil ținând cont de cursul războiului și de intervențiile unor personalități, Antonescu ordonă suspendarea deportărilor. În aceeași perioadă, refuză și trimiterea evreilor români în lagărele de exterminare din Polonia Bibliografie 4.
Un an mai târziu, în octombrie 1943, au loc primele repatrieri din Transnistria. În primă fază se întorc evreii acuzați de nespunere la munca obligatorie, cei originari din Dorohoi și orfanii. În martie 1944, ordinul repatrierilor se aplică tuturor evreii deportați supraviețuitori. În același timp însă, în nordul Transilvaniei ocupat de trupele naziste, începea implementarea Soluției finale. Se estimează că între 220.000-260.000 de evrei (din care peste 120.000 evrei români) și peste 20.000 de romi și-au găsit sfârșitul în Transnistria sub regimul lui Antonescu. Pe lângă exterminările directe prin gloanțe, cele mai multe morți survin ca urmare a tratamentului inuman din timpul marșurilor către Transnistria și a condițiilor de viață din lagăre și ghetouri Bibliografie 5.
Bibliografie
1. Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iași, Polirom, 2004, p. 119.
2. Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, op. cit., p. 126.
3. United States Holocaust Memorial Museum, Holocaust Encyclopedia. Romania, https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/romania
4. Dennis Deletant, Hitler’s Forgotten Ally. Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940-44, Palgrave MacMillan, 2006, p. 205.
5. Dennis Deletant, op. cit., p. 171.

Descarcă imaginea