Klaus Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu)
__TOC__

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 50 de ani, cu păr scurt, sprâncene stufoase, ochi înguști și alungiți de ploape, buze subțiri, maxilar proeminent, îmbrăcat în costum.
Fruntea este conturată de părul piepănat într-o parte, redat prin textură compactă, cu linii întrerupte curbe, suprapuse peste x-uri mici și dense.
Textura ondulată reprezintă sacoul clasic, purtat peste cămașa redată prin textură cu pătrate pline în relief, aglomerate.
Poartă cravată evidențiată plină în relief.

Date istorice

Klaus Iohannis, primul președinte al României provenit din rândul unei minorități naționale, s-a născut la 13 iunie 1959 în Sibiu într-o familie de sași transilvăneni. După absolvirea școlii germane și a Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”, a urmat Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca Bibliografie 1. În 1983 și-a început cariera de „dascăl”, predând până în 1988 în mai multe localități din jurul Sibiului. În acest an a devenit profesor la fostul său liceu Bibliografie 2.
Potrivit președintelui în exercițiu, nu a fost un disident anticomunist în timpul regimului comunist. Se descrie însă drept un „anticomunist în privat” Bibliografie 3. În decembrie 1989, după răspândirea Revoluției în alte orașe mari, Klaus Iohannis, conform afirmațiilor din volumul său de memorii, a ieșit în stradă Bibliografie 4. După 1989 și-a continuat cariera de dascăl, neavând la acel moment ambiții politice. A devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, o organizație non-guvernamentală de interes public Bibliografie 5. Anticomunismul său privat l-au determinat să voteze la alegerile din 1990 cu Ion Rațiu și PNȚ, iar la cele din 1993 cu Emil Constantinescu. Cu toate acestea, la alegerile din 2000, a votat, asemenea multor români, cu Ion Iliescu. Subliniază în memoriile sale că deși simțea că-i „cade mâna”, l-a votat însă pe acesta Bibliografie 6.
În 2000 a câștigat în al doilea tur Primăria Sibiului. La acel moment, era inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu Bibliografie 7. După doi ani, a fost ales președinte al FDGR Bibliografie 8. Susține că a devenit „cunoscut” la nivelul întregii țări în 2004, an în care a câștigat alegerile pentru Primăria Sibiului din primul tur. A fost votat de peste 80% dintre sibienii cu drept de vot Bibliografie 9. În total, a avut patru mandate de primar Bibliografie 10.
Ambițiile politice au apărut după nouă ani la conducerea primăriei Sibiu. În 2009, după căderea guvernului Boc, a acceptat propunerea unei coaliții eclectice, formată din PSD, PNL, UDMR și PC, de a fi candidatul pentru funcția de prim-ministru. Numirea lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, nu l-a surprins, după cum subliniază în volumul citat. L-a „deranjat” însă Bibliografie 11. Apropierea lui de PNL a continuat în următorii ani. În 2013, a devenit membru PNL Bibliografie 12, primind în acel an și o „derogare de vechime”. În februarie 2013, a fost ales în funcția de prim-președinte al PNL Bibliografie 13, iar în iunie 2014 președinte al acestei organizații Bibliografie 14. La 11 august 2014, după constituirea Alianței Creștin Liberale, formată din PNL și PDL, a fost desemnat candidat pentru funcția supremă în statul român. Deși șansele sale erau reduse, a reușit în turul doi al alegerilor din 16 noiembrie 2014 să-l învingă pe Victor Ponta, candidatul PSD, obținând 54,43% din voturile exprimate Bibliografie 15. Succesul său este văzut drept o consecință a mobilizării tineretului, a campaniei dusă pe canalele de socializare, dar și a votului din diasporă. A fost în același timp un vot anti-PSD Bibliografie 16.
Cariera politică a președintelui în exercițiu al României nu a fost lipsită de controverse. Pe măsură ce primarul sibian se afirma în politică mare, în presa centrală au apărut „dezvăluiri senzaționale” despre modul în care Klaus Iohannis a achiziționat mai multe apartamente în urbea natală. În același timp, în aprilie 2013 ANI anunța că „se află în stare de incompatibilitate” deoarece deținuse în perioada în care a fost primar funcțiile de reprezentant al primăriei în adunările generale a mai multor societăți Bibliografie 17. A câștigat procesele cu această instituție Bibliografie 18. Acuzațiile la adresa lui Klaus Iohannis și declarațiile de incompatibilitate au apărut în contextul în care era văzut drept un potențial candidat pentru funcția de președinte. Mandatul său de până acum a fost caracterizat de tragedia Colectiv, demisia guvernului Ponta, numirile unor premieri văzuți drept instrumente ale președintelui PSD, Liviu Dragnea, ample proteste la nivelul întregii țări împotriva guvernării social-democrate. Mai degrabă un președinte reținut, Klaus Iohannis a luat poziție față de încercările partidului de guvernământ pentru a o schimba pe Laura Codruta Kövesi, Afirmația sa, „Jos mâinile de pe DNA!”, a reaprins flacăra printre simpatizanții săi și în rândurile celor care susțin lupta pentru corupție Bibliografie 19. Refuzul său de a o demite însă pe șefa DNA i-a determinat pe liderii PSD să amenințe cu tentativă de suspendare a acestuia, conform modelului folosit în cazul președintelui Traian Băsescu Bibliografie 20. În cele din urmă, Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a procurorului șef al DNA Bibliografie 21.

Bibliografie

1-2. Klaus Iohannis, accesibil la adresa http://www.presidency.ro/ro/presedinte/klaus-iohannis 2018.
3. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 23.
4. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 24
5. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 33
6-7. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 26
8. Biografia lui Klaus Iohannis, accesibil online la adresa https://www.hotnews.ro/stiri-politic-18600877-klaus-iohannis-portret-inedit-cat-poarta-pantofi.htm 2018.
9. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 46
10. Klaus Iohannis, accesibil online la adresa http://www.ziare.com/klaus-johannis/biografie 2018.
11-12. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 26
13. Klaus Iohannis, Pas cu pas, București, Editura Curtea Veche, 2014, p. 136
14. Klaus Iohannis, accesibil online la adresa http://www.ziare.com/klaus-johannis/biografie 2018.
15. Klaus Iohannis, accesibil la adresa http://www.presidency.ro/ro/presedinte/klaus-iohannis 2018.
16. Paul Filimon, Klaus Iohannis a câștigat alegerile datorită Generației Facebook, accesibil online la adresa https://romanialibera.ro/politica/alegeri-locale-2016/studiu-ires—klaus-iohannis-a-castigat-alegerile-datorita-generatiei-facebook–televiziunii-si-internetului-pe-telefoanele-mobile-359061 2018.
17. Mapă de președinte, accesibil online la adresa http://evz.ro/campania-evz-mapa-de-presedinte-iohannis-premierul-grivco-cu-sase-case.html 2018.
18. Cătălin Lupășteanu, Preşedintele a câştigat definitiv procesul cu ANI, accesibil online la adresa http://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-nu-a-fost-in-incompatibilitate-presedintele-a-castigat-definitiv-procesul-cu-ani-13776886 2018.
19. Klaus Iohannis: Jos mainile de pe DNA!, accesibil online la adresa https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21576115-ora-11-00-klaus-iohannis-face-declaratie-presa.htm 2018.
20. Tăpălagă: PSD vrea blocarea lui Iohannis pe modelul Băsescu, accesibil online la adresa http://www.paginadepolitica.ro/tapalaga-psd-vrea-blocarea-lui-iohannis-pe-modelul-basescu/ 2018.
21. Laura Codruța Koveși, revocată de la conducerea DNA, accesibil online la adresa http://www.gandul.info/politica/klaus-iohannis-revocare-laura-kovesi-dna-decret-17348152 2018.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/f/fe/Klaus_Iohannis.png
:Personalităţi
:IV. România Postcomunistă