Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 60 de ani care zămbește, are păr lung și barbă deasă, sprâncene stufoase, nas lung și bombat, îmbrăcat lejer.
Textura în linii ușor curbe conturează fața și reprezintă părul drept, lung, cu cărare pe mijloc și barba lată.
Dinții proeminenți sunt conturați de barbă.
Textura ondulată reprezintă tricoul cu guler la baza gâtului.

Date istorice

Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943 în Copăceni, județul Bălți Bibliografie 1. În 1960, la numai 17 ani are loc debutul său literar Bibliografie 2. Primul său volum editorial apare în 1965, purtând numele de Ultrasentimente Bibliografie 3. În perioada 1966-1968 a fost secretar al UTC Bibliografie 4. La 17 septembrie 1973, Adrian Păunescu înființează Cenaclul Flacăra, care a fost gazda a 1.615 spectacole de muzică și poezie în cei 12 ani de activitate pe care i-a avut Bibliografie 5. După căderea comunismului în România, Adrian Păunescu a rămas în sfera politică. Astfel, în 1992 se alătură Partidului Socialist al Muncii, al cărui președinte a devenit un an mai târziu Bibliografie 6.
În 1996, Adrian Păunescu participă la alegerile prezidențial din partea PSM, însă obține doar 0,69% din voturi Bibliografie 7. În 1998, devine membru al PSD, fiind ales senator de Dolj pentru perioada 2000-2004 Bibliografie 8. Adrian Păunescu a murit la 5 noiembrie 2010, fiind înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București Bibliografie 9.

Bibliografie

1. Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura Porto-Franco, 1997, p. 286.
2. Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române: Perioada interbelică. Poezia contemporană, Editura Iriana, 1994, p. 317.
3. Dumitru Micu, Literatura română în secolul XX, Editura Fundației Culturale Române, 2000, p. 161.
4. Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române: ipoteze de sociologie literară, 1944-1989, Editura D.B.H, 1999, p. 148.
5. Caterina Preda, Art and Politics under Modern Dictatorships: A Comparison of Chile and Romania, Cham, Palgrave Macmillan, 2017, p. 159.
6. Alex Mihai Stoenescu, România postcomunistă 1989-1991, București, Rao, 2008, p. 40.
7. Michael Shafir, ”Politics of the Extreme Right: From the Margins to the Mainstream”, în Paul Hainsworth, edit., The politics of the extreme right. From the margins to the mainstream, Londra/New York, Editura Pinter, 2000, pp. 253-254.
8. George Pruteanu, Cronica unei mari dezamăgiri: politică între “Da” și “nem,”. O istorie mediatică, București, Editura Institutului European, 2000, p. 216.
9. Adrian Păunescu a fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Bellu, accesibil online la adresa https://www.cotidianul.ro/adrian-paunescu-a-fost-inmormantat-cu-onoruri-militare-in-cimitirul-bellu/ 2018.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2018/11/Adrian-Păunescu-1.png