Descrierea imaginii

Imaginea prezintă submarinul Delfinul privit din profil, cu partea din față, unde se găsește sonarul, îndreptată spre dreapta.
Are formă ovală, alungită și turtită, corpul fiind reprezentat prin textură ondulată.
Pe acoperiș se află corpul de navigație, cu aspect de cutie pătrată în partea central-stângă.
Pe mijloc se aglă un tanc de atac cu tun redat ca o țeavă plină în relief.
În vârf, marginea dreaptă, este trasată o linie zimțată, îngroșată și ușor oblică, evidențiind scara.

Date istorice

În istoria României, două submarine au purtat denumirea „Delfinul”. Primul dintre ele a fost construit în 1936 la Fiume, Italia] [astăzi Rijeka din Croația]. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Delfinul a participat la 9 misiuni de tipul supraveghere navală, informarea „forțelor proprii despre pericolul inamic”, supravegherea comunicațiilor inamicului și „atacul convoaielor inamice, numai în situații deosebite” [Bibliografie 1]. După încheierea conflagrației, acesta a fost dus în Uniunea Sovietică, de unde a fost returnat României în 1957. Cercetătorii susțin că în acest an era o „epavă”. Reconstruit de români, a fost utilizat după aceea ca „navă de cercetări până în anii ’70 când a fost casat” [Bibliografie 2]. Submarinul Delfinul I, cunoscut și sub denumirea de Nava Majestății Sale, avea următoarele caracteristici tehnice: 68, 52 m lungime, 6 metri lățime, o viteză la suprafață de 14 Nd, iar la imersiune de 9,5 Nd. Folosea două motoare diesel Sulzer. Echipajul său era format din 6 ofițeri, 26 de maiștri și subofițeri și 8 militari în termen. [Bibliografie 3]. În afară de Delfinul, Armata română a mai folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alte două submarine, Rechinul și Marsuinul.  [Bibliografie 4].

Al doilea dintre ele, denumit Delfinul II, a fost construit în Nijni Novgorod în URSS și adus în secret în România în 1985. Submarinul Delfinul II a costat 40 milioane de dolari și a fost unul dintre cele mai moderne ale Mării Negre [Bibliografie 5]. Făcând parte din clasa Kilo, submarinul Delfinul era diferit de cele clasice și avea dimensiunile de 72,8 m lungime și 10 m lățime [Bibliografie 6]. Forma sa îi permitea a înainta mai ușor în imersiune cu o viteză de 20 de noduri (echivalentul a 40 km/h) [Bibliografie 6 Ibidem]. Fiind o mașinărie de atac, putea lansa de la bord 18 torpile într-un interval de 7 minute [Bibliografie 7]. În prezent, submarinul Delfinul este inutilizabil, fiindcă acumulatorii motorului sunt epuizați. Costurile înlocuirii lor s-ar ridica până la 20 milioane de euro [Bibliografie 8].

Bibliografie

  1. ***, Submarinele României. Partea I: Delfinul accesibil online la adresa https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-i-delfinul/#_ftn9 [5 decembrie 2018].
  2. Dorin Udrea, Secretele singurului submarin romînesc, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/secretele-singurului-submarin-romanesc [5 decembrie 2018].
  3. ***, Submarinele României. Partea I: Delfinul accesibil online la adresa https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-i-delfinul/#_ftn9 [5 decembrie 2018].
  4. Ciprian Plăiașu, 10 lucruri de știut despre … Submarinele românești, accesibil online la adresa  https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/10-lucruri-de-stiut-despre-submarinele-romanesti [5 decembrie 2018].
  5. Dan Gîju, Ion Aramă – De la marinar de frunte la soldatul ultimei șanse. Scriitori militari contemporani prezentați de Dan Gaju, București, Editura Favorit, 2017, p. 14].
  6. Delfinul, singurul submarin romanesc, disponibil online la http://www.nauticamagazine.ro/ambarcatiuni/inedit/articol-delfinul-singurul-submarin-romanesc, [05 decembrie 2018].
  7. Dorin Udrea, Secretele singurului submarin romînesc, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/secretele-singurului-submarin-romanesc [5 decembrie 2018].

Mariana Iancu, Submarinul-himeră al ministrului Fifor, desfiinţat de experţi: „Noi nu l-am putut repara nici măcar pe cel pe care-l avem“, disponibil online la https://adevarul.ro/locale/constanta/submarinul-himera-ministrului-fifor-desfiintat-experti-noi-nu-l-am-putut-repara-macar-care-l-avem-1_5a706249df52022f75ff57d0/index.html [5 decembrie 2018].

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Delfinul_original_-_Maria_Bucurenciu.png