__TOC__

Descrierea imaginii

Clădirea este reprezentată din față, în partea de jos se pot observa scările în relief și cele 3 arcade de la intrare. Corpul catedralei este reprezentat cu textură de cărămidă în care se pot observa 5 ferestre alungite pe verticală, fără textură. Are 3 turle în partea de sus, fiecare cu câte o cruce deasupra. Turla centrală este evident cea mai înaltă, clădirea fiind simetrică față de axa centrală.

Date istorice

Nevoia construirii unei catedrale ortodoxe în Cluj venea după unire și din necesitatea de a creea simboluri românești într-un oraș care avea o populație majoritar maghiară. Aceasta se află în partea de nord a pieței Avram Iancu, în opoziție cu clădirea care găzduiește teatrul și opera națională Bibliografie 1. Piatra de temelie a fost pusă în 7 octombrie 1923, ceremonie la care au participat prințul moștenitor și viitorul rege Carol al II-lea și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, însă sfințirea avea să fie făcută abia la încheierea lucrărilor, 10 ani mai târziu, în 5 noiembrie 1933 Bibliografie 2. Aceasta a fost construită în stilul neo-bizantin, care caracterizează multe dintre catedralele ortodoxe din România. Inițiativa i-a aparținut episcopului Nicolae Ivan. Arhitecții au fost aceiași care au proiectat și Mausoleul de la Mărășești, Constantin Pomponiu și George Cristinel. Scheletul construcției este din beton armat, iar paramentele din piatră. Fațada are două turnuri înalte, iar în interior este o calotă pe pronaos. Una dintre cele mai pregnante trăsături ale catedralei este dată de interiorul acesteia, fiind foarte amplu Bibliografie 3.
O parte a proiectului inițial a fost abandonată din cauza crizei economice care lovise și România la începutul anilor 30, astfel că bazele și capitelurile coloanelor nu au mai fost sculptate. Virgil Moraru, un cunoscut pictor bisericesc, este cel care a creat icoanele care decoreaza altarul și alte părți ale catedralei Bibliografie 4.
Bibliografie
1. Mihály Melinda, ”Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe, Cluj-Napoca”, 3 martie 2012, accesibil online la adresa http://www.enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=387 2 decembrie 2018.
2. ***, Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca, accesibil online la adresa http://concurs.cristis.ro/index/166/Catedrala%20Ortodoxa%20Adormirea%20Maicii%20Domnului%20Cluj-Napoca.html 2 decembrie 2018.
3. ***, Catedrala Mitropolitană, accesibil online la adresa https://www.mitropolia-clujului.ro/catedrala-mitropolitana/ 2 decembrie 2018.
4. Ibidem

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/8/88/Catedrala_Mitropolitan%C4%83_din_Cluj.jpg
:Monumente
:II. România Mare