Arcul de Triumf
__TOC__

Descrierea imaginii

E o vedere dinspre sud (sau nord) a Arcului de Triumf din București.
E o construcție masivă, din piatră, de formă paralelibipedică, având o temelie de 25 × 11,5m și o înălțime de 27m, cu multe detalii sculptate, după cum urmează:
Pe fațada sudincă, în dreapta, ca un disc plin în relief, apare efigia Majestății Sale Regelui Ferdinand I al României deoarece victoriile militare din timpul Primului Război Mondial și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au avut loc sub domnia Regelui Ferdinand.
Pe fațada sudincă, în stânga, ca un disc plin în relief, apare efigia Majestății Sale Regina Maria a României, amintită pentru implicarea în Primul Război Mondial.
Pe fațada sudică, în partea de sus, reprezentat cu hașură de linii verticale, stă scris cu litere dăltuite în piatră: DUPA SECOLE DE SUFERINTE CREȘTINEȘTE ÎNDURATE ȘI LUPTE GRELE PENTRU PĂSTRAREA FIINȚEI NAȚIONALE DUPĂ APĂRAREA PLINĂ DE SACRIFICII A CIVILIZAȚIEI UMANE SE ÎNDEPLINI DREPTATEA ȘI PENTRU POPORUL ROMÂN PRIN SABIA REGELUI FERDINAND CU AJUTORUL ÎNTREGEI NAȚIUNI ȘI GÂNDUL REGINEI MARIA.
Pe fațada nordică sunt reprezentate în stânga un medalion cu un bărbat ce ține o sabie, denumit Credința, iar în partea dreaptă un alt medalion Bărbăția.
În partea de sus a fațadei nordice stă scris în piatră: LIBERATOR DE NEAM ȘI ÎNTREGITOR DE HOTARE PRIN VIRTUTEA OSTAȘILOR SĂI VREDNICI URMAȘI AI EROILOR CREȘTINĂTĂȚII FERDINAND I DOMN ȘI REGE AL ROMÂNILOR ȘI-A FĂCUT INTRAREA LA 16 OCTOMBRIE 1922 ÎN CETATEA SA DE SCAUN A BUCUREȘTILOR DUPĂ ÎNCORONAREA LA ALBA-IULIA.
Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de est, nereprezentat în această imagine tactilă, dedicată oamenilor politici și de cultură care au făcut posibilă Unirea: „GLORIE CELOR CE PRIN LUMINA MINTEI ȘI PUTEREA SUFLETULUI AU PREGĂTIT UNITATEA NAȚIONALĂ”
Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de vest, care amintește de eroii de război care au luptat pentru Unire: „GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA ȘI PRIN JERTFA LOR DE SÂNGE AU ÎNFĂPTUIT UNITATEA NAȚIONALĂ”
Lista localităților unde s-au purtat bătălii în Primul Război Mondial, reprezentată chiar pe interiorul Arcului: „CERNA”, „JIU OLT”, „DRAGOSLAVE”, „NEAJLOV”, „OITUZ”, „MĂRĂȘTI”, „MĂRĂȘEȘTI”, „RĂZOARE”, „VRANCEA”, „MUNCELU”, „COȘNA”, „BUDAPESTA”
Stema României din 1921 e reprezentată în două basoreliefuri simetrice aflate sub Arc.
Apare și coroana de oțel în formă stilizată.

Date istorice

Actualul Arc de Triumf din București, monument reprezentativ ce amintește de Marea Unire, a fost construit în mai multe etape. În 1922, anul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria ca regi ai României Mari, autoritățile române au luat hotărârea să fie construit un „veritabil Arc de Triumf”, proiectul fiindu-i încredințat arhitectului Petre Antonescu (1). Construcția unui Arc de Triumf era parte a măsurilor luate cu ocazia serbărilor încoronării. Potrivit lui Constantin Kirițescu, „s-a hotărât ca, în afară de catedrala de la Alba Iulia, unde s-a făcut slujba încoronării, să se ridice un Arc de Triumf pe șoseaua Kiseleff a Bucureștilor”. Pe aici, după cum menționează istoricul, a avut loc „intrarea triumfală a primulului Rege al României întregite” în București la 16 octombrie 1922 (2). Kirițescu mai precizează că pentru moment s-a ales o soluție intermediară, anume construirea temeliei și scheletului interior din beton armat, iar pentru „fața exterioară”, inclusiv pentru decorații și inscripții, să fie utilizate „materiale provizorii” (3).
Urma ca în timp, acestea să fie înlocuite cu „materiale definitive”, ceea ce întârzia să se întâmple. Drept explicație pentru această tergiversare, este avansată criza financiară din anii 1929-1933 prin care a trecut România, ceea ce a avut consecințe negative pentru acest monument, cum ar fi amânarea definitivării construcției, dar mai ales aspectul deplorabil pe care îl luase Arcul de Triumf și din cauza intemperiilor, nu doar a nepăsării oficialităților din București. Același Constantin Kirițescu înfățișează aspectul care ajunsese să-i indigneze pe locuitorii Capitalei: „Arcul de Triumf, redus la scheletul său de beton, pe care atârnau ici și acolo crâmpee de materiale degradate, ajunsese să ia înfățișarea unei ruine” (4). Diana Toea concluzionează că acest aspect deplorabil transformase Arcul de Triumf într-o „rușine pentru imaginea <> în perioada interbelică” (5).
Reluarea lucrărilor la Arcul de Triumf a avut loc în timpul regelui Carol al II care, potrivit aceluiași Constantin Kirițescu, a dus „la sfârșit lucrarea” (6). Forma actuală a Arcului de Triumf datează de la 1 decembrie 1936, când monumentul a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea și a altor oficialități (7). Are o înălțime de 27 de metri, iar baza lui o suprafață de 300 m. p. Sursa de inspirație o reprezintă „vechea arhitectură romano-balcanică”. Kirițescu menționează că la noua construcție au fost folosiți minim 1000 m. c. de piatră, adusă din cele mai importante cariere ale României. La momentul inaugurării, medalioanele Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, au fost sculptate pe „fața celor doi piloni dinspre oraș”, iar pe fața opusă se află alte două medalioane care au scopul de a reprezenta „cele două virtuți care au dus la isbânda supremă pe Regele și Regina României întregite”, anume Bărbăția și Credința (8). Potrivit lui Constantin Kirițescu, pe fațadele arcului – cele dinspre orașul București, Băneasa și cele laterale – se găseau în 1936 mai multe inscripții care aminteau de Primul Război Mondial și Marea Unire, ale căror texte au fost scrise de istoricul Nicolae Iorga (9). De asemenea, pilonii de susținere ai arcului aveau spre bază principalele date din „răsboiul de întregire”, însă numai cele simbolice sau victorioase, cum ar fi intrarea României în Război, a doua intrare a armatei române în Ardeal, intrarea armatei române în Basarabia și Bucovina. Pe Arcul de Triumf, mai fusese sculptată și declarația regelui Ferdinand la intrarea în război (10).
Construirea Arcului de Triumf nu a fost însă lipsită de controverse și dispute, altele decât întârzierea lucrărilor de definitivare și aspectul deplorabil al arcului. Al. Tzigara Samurcaș nu s-a sfiit să-l acuze pe arhitectul Petre Antonescu de plagiat, învinuindu-l că s-ar fi inspirat din lucrarea unui elev de la Școala Beaux-Arts Paris, afirmație însă care trebuie să fie privită cu o anumită doză de reticență (11).
Bibliografie
1. Diana Toea, „Povestea Arcului de Triumf: Rușinea <>”, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-arcului-de-triumf-rusinea-micului-paris 29 nov. 2018.
2. Constantin Kirițescu, Arcul de Triumf, București, Editura Școalelor, p. 22.
3. Ibidem, p. 22.
4. Ibidem
5. Diana Toea, „Povestea Arcului de Triumf: Rușinea <>”, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-arcului-de-triumf-rusinea-micului-paris 29 nov. 2018.
6. Constantin Kirițescu, Arcul de Triumf, București, Editura Școalelor, p. 23.
7. Ibidem
8. Ibidem, pp. 23-24.
9. Chiar și acum, vizitatorii arcului pot citi inscripțiile scrise de Nicolae Iorga. Astfel, textul „Glorie celor care prin vitejia și prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea națională” se află pe latura de vest, inscripția „după secole de suferințe creștinește îndurate și lupte grele pentru păstrarea ființei naționale după apărarea plină de sacrificii a civilizației umane se îndeplini dreptatea și pentru poporul român prin sabia regelui Ferdinand cu ajutorul întregei națiuni și gândul regiunii Maria” pe fața sudică. Pe Arcul de Triumf, se mai află medalioanele regelui Ferdinand, reginei Maria https://ampt.ro/ro/monument/arcul-de-triumf-2 29 nov. 2018
10. 24-25.
11. Al. Tzigara-Samurcaș, Arcul de Triumf, București, Atelierele Grafice Socec, 1929, p. 7.

Descarcă imaginea

:Monumente
:II. România Mare