__TOC__

Descrierea imaginii

Imaginea prezintă doi militari din regimentul de gardă, priviți din profil, purtând în mâini sicriul Regelui Mihai al României.
Gărzile sunt îmbrăcate în uniforme militare de ceremonie, reprezentate prin costume cu haină redată prin textură punctată, legată cu centură la brâu și pantaloni evidențiați prin pătrate pline în relief și prinși în cizme lungi.
Cei doi poartă pe cap chipie redate prin textură de triunghiuri pline în relief și pe umeri epoleți cu ciucuri.
Sicriul din mijlocul gărzilor este reprezentat prin textură cu x-uri aglomerate și are formă de cutie dreptunghică din lemn.
Deasupra sicriului, în centru, este așezată coroana regală cu cruce în vârf, evidențiată prin textură punctată.

Date istorice

Funeraliile Regelui Mihai au avut loc la 16 decembrie 2017 și au impresionat prin participarea masivă a populației care a dorit să își conducă Regele pe ultimul drum. Zeci de mii de oameni au asistat la procesiunea care a avut loc în București, exprimându-și recunoștința și simpatia. Regele murise la 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa privată din Elveția. A fost înmormântat la Curtea de Argeș, lângă soția sa, Ana de Bourbon-Parma. Ceremoniile au început miercuri, 13 decembrie, atunci când trupul Regelui a fost adus în țară de la Geneva la Aeroportul Internațional Henri Coandă, fiind însoțit de membri ai Familiei Regale și oficialități. În acordurile imnului funebru intonat de Muzica Militară, opt militari au pornit spre catafalc cu sicriul acoperit de stindardul regal. S-a oficiat apoi o scurtă slujbă religioasă. Sicriul a fost depus ulterior la Castelul Peleș, unde și-au prezentat onorurile președintele statului, Klaus Iohannis, președinții celor două Camere și membri ai Guvernului, reprezentanți diplomatici și ambasadori ai diferitelor state. Seara, sicriul a fost depus la Palatul Regal. Cortegiul funerar a fost întâmpinat pe traseu și la Palat de sute de oameni cu flori și lumânări.
Sâmbătă, 16 decembrie, trupul regelui a fost așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal unde s-a oficiat o scurtă ceremonie religioasă și militară. După ora 11.00, sicriul urcat pe un afet de tun și cortegiul funerar s-au deplasat într-o procesiune pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. La Catedrala Patriarhală a avut loc slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți condus de Patriarhul Daniel, iar la ora 14.00 cortegiul s-a deplasat către Gara Băneasa pentru drumul spre Curtea de Argeș Bibliografie 1. În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I au fost reprezentate Familiile Regale europene Bibliografie 2. Spre Curtea de Argeș, Trenul regal a efectuat opriri pe traseu, oferind populației posibilitatea unui ultim omagiu. Slujba de îngropare a avut loc Mănăstirea Curtea de Argeș, iar apoi sicriul a fost purtat într-o procesiune spre Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. 21 de salve de tun au fost trase în memoria Regelui. Funeraliile s-au încheiat cu ceremonia religioasă a îngropării Bibliografie 3.
Bibliografie
1. Funeraliile Regelui Mihai: Sicriul cu trupul fostului suveran, adus în România şi depus la Peleş şi la Palatul Regal, accesibil online la adresa https://www.agerpres.ro/social/2017/12/13/funeraliile-regelui-mihai-sicriul-cu-trupul-fostului-suveran-adus-in-romania-si-depus-la-peles-si-la-palatul-regal–21958 8 decembrie 2018.
2. Familiile Regale participante la funeraliile Regelui Mihai I, accesibil online la adresa http://www.romaniaregala.ro/jurnal/familiile-regale-participante-la-funeraliile-regelui-mihai-i/ 8 decembrie 2018.
3. Funeraliile regelui, https://www.gsp.ro/gsp-special/tragedie/video-s-au-incheiat-funeraliile-regelui-mihai-mii-de-oameni-au-iesit-in-strada-sa-si-ia-ramas-bun-de-la-ultimul-monarh-al-romaniei-vezi-imagini-cu-toate-momentele-zilei-528238.html

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/index.php/Fi%C8%99ier:Funerariile_regelui_Mihai.png
:Evenimente
:IV. România Postcomunistă