Descrierea imaginii

Date istorice

După respingerea atacului românesc din Transilvania de către trupele germano-austriece comandate de Erich von Falkenhayn, cu înaintarea militarilor conduşi de August von Mackensen dinspre sud, la sfârşitul toamnei anului 1916, armata română a trebuit să facă faţă avansului concertat al armatelor celor doi comandanţi germani. La 3 decembrie 1916 a fost ziua deznodământului bătăliei de pe Argeş. Departe de oraş, între Neajlov şi Argeş, diviziile lui Falkenhayn au ajuns pe neaşteptate în spatele armatei române, prinsă în luptă cu unităţile lui Makensen, întorcând în favoarea lor soarta bătăliei Bibliografie 1. În Capitală, populaţia nu cunoştea încă situaţia dramatică a luptelor ce ajunseseră la 20 de kilometri depărtare de oraş Bibliografie 2. La scurt timp tunurile germane au început să se audă cu putere, crescând în intensitate şi făcând să vibreze geamurile ferestrelor din Bucureşti. Curând a apărut comunicatul prin care se făcea cunoscută mutarea guvernului român la Iaşi. Autorităţile militare primiseră ordin să părăsească oraşul, iar primarul Emil Petrescu urma să se ocupe de formalităţile de predare a Bucureştiului pentru a nu-l expune bombardamentelor artileriei germane. El a primit o notificare ce urma să fie transmisă inamicului, document ce-i fusese lăsat de guvern înainte de părăsirea Capitalei, cu dispoziţia de a-l folosi la nevoie Bibliografie 3.
În aceeaşi noapte, la orele 11, sirenele fabricilor au dat semnalul de linişte. „Nu ştim pentru ce – nota Virgiliu Drăghiceanu – întrucât nu avusesem nicio alarmă pentru vizite de aeroplane. Dar, la două noaptea, două detunături uriaşi ne trezesc din somn, se distruge staţiunea telegrafiei fără fir. Se aud împuşcături izolate” Bibliografie 4.
A doua zi, generalul Mustaţă, noul prefect al Poliţiei, a dat o dispoziţie prin care invita populaţia civilă la depunerea armelor. În acelaşi timp, locuitorii Bucureştilor erau îndemnaţi să lase uşile caselor deschise şi să aibă o ţinută cuviincioasă faţă de armatele imperiale, care aveau să intre în oraş. În caz contrar, „oricine, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care se va deda la acte ce ar aduce o insultă armatelor imperiale: împuşcături cu vreo armă de foc ascunsă, aruncare de orice fel de lucruri, cum şi ameninţarea cu vorba şi gestul, va fi pedepsit imediat cu împuşcarea” Bibliografie 5.
Oraşul se predase, veneau germanii, după teroarea bombardamentelor, Bucureştii erau lăsaţi la discreţia inamicului. Primele trupe de ocupaţie au intrat în oraş trei zile mai târziu, în timpul în care resturile armatei române înfrânte şi coloanele de oameni refugiaţi din faţa inamicului tranzitau Capitala, oferind locuitorilor săi imaginea dezastrului în care se afla ţara după numai câteva luni de la intrarea în război. Constantin Bacalbaşa nota: „Capitala se umple de fugari de pe front. Pe străzile care vin dinspre barierele dinspre Sud apar şiruri de trăsuri militare fugite din rând … cavalerişti scăpaţi cum au putut fără arme, soldaţi de infanterie rupţi de oboseală şi plini de noroi; apoi şiruri lungi de care şi căruţe pline cu locuitorii satelor depe marginea Dunării, care fug din faţa năvalei bulgarilor” Bibliografie 6. Un climat de teroare se instalase, din cauza bombardamentelor neîntrerupte, care au fost posibile prin absenţa aproape completă a aviaţiei şi artileriei antiaeriene române Bibliografie 7.
La 5 decembrie, feldmareşalul August von Mackensen, crezând că urmează asediul fortificaţiilor Capitalei a cerut comandantului cetăţii Bucureşti predarea necondiţionată a oraşului şi garnizoanei sale, primind asigurări de la oficialităţile municipale că oraşul este unul deschis, fără fortificaţii operative. Fapt confirmat în timpul nopţii de cavaleria germană Bibliografie 8. La aflarea acestei veşti, şeful Statului Major al armatei germane, Paul von Hindenburg, a notat: „Noi ştiam că Bucureştiul e o cetate puternică şi adusesem pentru a o reduce material de artilerie de cel mai mare calibru; acum această faimoasă cetate nu era decât un oraş deschis. Nici o piesă de artilerie nu mai încorona puternicele sale întărituri şi cupolele sale blindate se transformaseră în cupole de lemn” Bibliografie 9.
Ocuparea Bucureştilor a început la 6 decembrie 1916, iar primele patrule germane, din avangarda generalului Falkenhayn, au intrat în capitală în jurul orei 12. La ora 13:30, primarul Emil Petrescu a predat oraşul trupelor germane, reprezentate de un căpitan, la cererea căruia s-a emis un act în limbile germană şi română prin care îi asigura că intrarea lor în oraş se va face fără incidente Bibliografie 10. O proclamaţie adresată locuitorilor semnată de Mackensen consemna că „Oraşul Bucureşti este ocupat de trupele mele, el intră sub legile de război” Bibliografie 11. Pentru intimidarea populaţiei, feldmareşalul a ordonat o demonstraţie de forţă, soldaţii germani defilând cu tot materialul de luptă pe principalele bulevarde ale oraşului, lor le-a urmat trupele bulgare şi turce. Pentru Bucureşti începea o perioadă foarte grea, prin care locuitorii urmau să treacă timp de aproape doi ani.
Tranziţia către autoritatea inamicului ocupant s-a făcut, totuşi, în ordine. Soldaţilor germani le-au fost interzise, sub ameninţarea curţii marţiale, jafurile şi distrugerile inutile Bibliografie 12, însă acest lucru nu au oprit trupele bulgare să se dedea la tot felul de furturi de obiecte de preţ, documente istorice, culminând chiar cu încercarea de a sustrage moaştele sfântului Dimitrie (Basarabov), protectorul Bucureştilor, din Catedrala Mitropolitană Bibliografie 13.
Bibliografie
1. Glenn E. Torrey, The Romanian Battlefront in World War I, University Press of Kansas, p. 144-147.
2. Jean-Noël Grandhomme, România de la Tripla Alianţă la Antanta (1914-1919), Traducere de Ionela-Felicia Moscovici, Georgiana Medrea Estienne şi Valentin Trifescu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2018, p. 85 şi următoarele.
3. Şerban Rădulescu-Zoner, Beatrice Marinescu, Bucureştii în anii Primului Război Mondial. 1914-1918, Editura Albatros, Bucureşti, 1993, p. 112.
4. Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile sub cultura pumnului german¸ Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2012, p. 22.
5. Vasile Th. Cancicov, Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României. Jurnal zilnic: 13 august 1916-31 decembrie 1918, vol. I, Atelierele Societăţii „Universul”, Bucureşti, 1921¸ p. 202.
6. Constantin Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918, Editura Alcalay & Calafeteanu, Brăila, 1921, p. 20.
7. Jean-Noël Grandhomme, op. cit., p. 89.
8. Glenn E. Torrey, op. cit., p. 150.
9. Cornel I. Scafeş, Ioan I. Scafeş, Cetatea Bucureşti. Fortificaţiile din jurul Capitalei. (1884-1914), Editura Alpha Mdn, Bucureşti, 2008, p. 56-57.
10, 11. Alexandru Aramă, Bucureştiul sub bombele germane (august-noiembrie 1916), Editura Vremea, Bucureşti, 2015, p. 123.
12. Glenn E. Torrey, op. cit., p. 150.
13. Claudiu-Lucian Topor, Sensibilități religioase în vremea Marelui Război. Românii, bulgarii și moaștele Sfântului Dimitrie, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Istorie (Serie nouă), tom LX, 2014, p. 551-556.

Descarcă imaginea