Descrierea imaginii

Imaginea prezintă pasarela de la Otopeni, privită frontal, amenajată pentru trecerea pietonilor dintr-o pate în cealaltă a drumului caracterizat de un trafic aglomerat de mașini și dezavantajat de neexistența trecerilor de pietoni.

Pasarela este redată printr-un dreptunghi orizontal, umplut cu textură punctată și amplasat deasupra vehiculelor din partea de jos a imaginii, reprezentând porțiunea echivalentă a unei treceri pietonale.

În partea dreptă a acesteia se află un om, redat plin în relief, stând în picioare.

De- parte și de alta a structurii sunt amplasate scări metalice, pentru urcarea și coborârea pietonilor pe și de pe pasarelă, pentru a ajunge la sol.

Scările sunt evidențiate prin două lini principale de sprijin, verticale, unite de trepte redate prin linii scurte, orizontale și paralele.

Solul de la bază este redat prin textură de grilaj, cu linii verticale suprapuse altora orizontale.

Strada este marcată de doi stâlpi verticali, îngroșați, în stânga și în dreapta. în dreptul scărilor, pentru a diferenția zona pietonală de la sol, de drum.

Cele patru mașini circulă pe două benzi, despărțite dee o bornă în formă de dreptunghi mic, vertical și gol, și sunt redate pline în relief.

Date istorice

Pasarela pietonală este o structură care permite trecerea pietonilor dintr-o parte în cealaltă a unui drum intens circulat fără a exista vreo perturbare între aceștia și participanții la trafic. Pasarela din Otopeni este creată din oțel și cântărește în jur de 44 de tone. A fost amplasată aproape de ieșirea din oraș, în octombrie 2014, în zona în care exista singura trecere de pietoni din oraș. Aici și-au pierdut viața mulți oameni nevinovați. O macara imensă a montat în mai puțin de o jumătate de oră pasarela. Pasarela respectă toate normele europene și a fost special construită astfel încât să nu cedeze la un impact puternic [bibliografie 1].

În mai 2016, pasarelei i s-au adăugat lifturi pentru a facilita trecerea persoanelor vârstnice sau cu dizabilități [bibliografie 2].

Bibliografie:

  1. Știrile Pro Tv, disponibil online la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/este-cea-mai-performanta-o-pasarela-de-44-de-kilograme-a-fost-montata-in-otopeni-intr-o-zona-cu-risc-ridicat-de-accidente.html accesat la 31 octombrie 2019
  2. infootopeni, disponibil online la https://www.infootopeni.ro/component/content/article/1327-traverseaz-dn1-uor-i-in-siguran.html accesat la 31 octombrie 2019

Descarcă imagine

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/10/pasarela-otopeni.png